Bunicul. Bunica

 În nuvele și povestiri precum Bunicul său Bunica și în basme ca Neghiniță, autorul prezintă lumea minunată a copilăriei, chipurile dragi și apropiate de sufletul copilului. Opera sa este caracterizată de omul simplu, omul naturii, Delavrancea fiind un mare creator de tipologii umane, rămânând un scriitor reprezentativ al literaturii române. CUPRINS: NUVELE ȘI POVESTIRI    • Bunicul    • Bunica    • Domnul Vucea    • Fata Moșului    • Hagi Tudose    • Micuții    • Odinioară    • Pravoslavnicul și slăninele    • Suer    • Sultănică BASME    • Neghinița    • Palatul de cleștar    • Poveste    • Stăpânea odată     Fragment din nuvela "Hagi Tudose" de Barbu Ștefănescu Delavrancea:       “Fum pe coșul Hagiului nu s-a pomenit. Ridice viscolul nămeții până la streșini. Apele să înghețe tun. Treaba lor! Hagiul nu vrea să știe de crăpă pietrile la gerul Bobotezei, nici dacă în iulie turbează cănii de căldură. Iarna tremură, vara găfuie.     Toată viața lui, de câte ori nepoată-sa - trăind aciolată pe lângă dânsul - îi pomenea, la Crăciun, să taie și ei un porc, ca tot creștinul, bătrânul răspundea:     — Îmi face rău, nepoata, s-aud guițând... Îmi face rău... c-așa sunt eu... milos...     — Cumpără-l, nene, tăiat gata.     Dacă așa îl aducea din cuvânt Leana, înghițind în sec, cu gândul la șorici, bătrânul răspundea liniștit:     — Un porc... carne multă... Se strică... Două guri suntem...     Venea Paștele.     — Nene, să înroșim și noi ouă...     — Ce prostie!... Ouă roșii?... Nu e mai bine să le mănânci proaspete?... Ouă roșii, ouă stătute...     — Să roșim puțințele.     — De roșim puțințele, ardem focul degeaba, cumpărăm d-a surda băcanul... Cheltuiala zadarnică... Vremuri grele!     — Da... o ciosvârtă de miel...     — Miel?... Ce fel miel?... Cum miel?... Miroase a oaie... Pastele prea e în vară...     — Ce pustia de vară, nene Tudose, nu vezi că plouă și fulguiește?!...     — Ei, fulguiește, fulguiește... tu nu vezi că nu tine? Unde tine? Cum cade, se topește... Eu mor de căldură... Uf!... uf!...     — Și eu mor de frig...     — Mori de frig... crapi!... Așa te-am pomenit... nemulțumitoare!     Leana tace și înghite în sec. E săracă. N-are pe nimeni. Tace, ca bătrânul, de se mânie, strigă, trântește ușile, apoi se aruncă în pat și se văietă până la miezul nopții, uitând să-i dea și de pane.     De mic copil Hagiul fusese copil cuminte și așezat. Nu i s-auzea guriță, nici pașii. Nu rupea pantofii. Nu-și hărtănea rochița. Pe ce punea mâna punea bine.     Ajuns calfa la găitănărie, vorbea frumos și cu patimă în mijlocul tovarășilor săi.     — De când eram d-o șchioapă pricepusem lumea, le zicea el. Înțelesesem bine de tot ca o cârpă din gunoi este o muncă de om pe care te faci stăpân dacă o pui doparte. Și dacă mama îmi dădea un ban de trei ca să-mi iau un simit, eu mă uitam în ghiozdan: de aveam felia de pâne, sănătate bună, aveam ce mânca. Nu te saturi cu pane? Ce-ți trebuie simiți? Și puneam banul bine. Și un ban peste altul fac doi, peste doi dacă pui altul, fac trei..."