Bunicuta pierduta

Romanul Bunicuța pierdută este povestea cu tenta autobiografică a unei fetițe unguroaice, care începe să se maturizeze prematur în anii ’60, în Clujul tot mai marcat de „binefacerile“ comunismului. În cazul ei, deloc singular, schizo-frenia ceaușismului este și mai apăsătoare: pe de o parte, sunt poveștile cu care e educată sau pe care le aude întâmplător despre adevărata față a comunis-mului, povești pe care tot educația o obligă să nu le spună nimănui, iar pe de altă parte este naționalismul maghiar familial ca trăsătură obligatorie de caracter și totodată ca formă de rezistență arogantă și elitistă. Din tot acest melanj, autoironia și sarcasmul scriitoarei refac acea lume interzisă pe care nu o cunosc decât cei care au trăit în anii ceaușismului mizeria maghiarilor din România. Farmecul cinic al textului provine din felul în care autoarea demontează toate șabloanele care i-au împănat copilăria și adolescența – de la minciunile propagandei oficiale, până la banalitățile etniciste nu mai puțin lipsite de conținut ale educației de acasă. Jozsa Marta s-a născut în 1962 la Cluj-Napoca, unde a obținut diploma de bacalaureat la Liceul „Bathory Istvan“ și apoi a fost o vreme colaborator extern al Studioului teritorial de Radio Cluj. Din cauza atitudinii sale refractare față de sistemul comunist, în 1983 a fost nevoită să emigreze în Ungaria, la Pecs, unde a absolvit cursurile universității, cu specialitatea literatură maghiară. Din 1990, publică în mod regulat reportaje și articole în cele mai importante ziare și reviste din Ungaria. Din 1998, s-a lansat în literatură, iar din anul 2000 face parte din colectivul redacțional al revistei Ex Symposion. În prezent, este redactor, producător al Televiziunii maghiare de la Budapesta. Primul volum de proză, Amig nagymami megkerul (Bunicuța pierdută), a apărut în 2007, la Editura Noran din Pecs. De atunci publică în mod regulat proză, eseuri, articole, studii în cele mai importante reviste din Ungaria.