Cartea Cadastru si cartea funciara Ed.2 PDF

Lucrarea de față este un manual universitar, ce apare în a doua ediție, elaborat pentru uzul studenților de la specializările Măsurători terestre, Cadastru și Drept, având ca obiect EVIDENTĂ IMOBILIARĂ, respectiv a terenurilor și construcțiilor de pe întreg fondul funciar al țării. Termenul cuprinde, de fapt, două activități distincte, având același obiectiv:   - cadastru general, care urmărește reprezentarea pe planuri cadastrale a fondului funciar și evaluarea bunurilor amintite; - publicitatea imobiliară, prin care se stabilesc și se înscriu în Cartea funciară deținătorii de drept și situația juridică a terenurilor și construcțiilor.   Aceste activități au valențele unor științe tehnice și juridice, cu principii și norme de lucru proprii, care apelează la tehnologii moderne, performanțe de culegere și prelucrare a datelor. Efectiv acestea sunt organic legate între ele și reunite într-un sistem complex de evidență imobiliară pe UAT, care poate asigura atât interesele statului, cât și cele ale deținătorilor de bunuri pentru stabilirea unor impozite și taxe corecte, respectiv garantarea dreptului de proprietate.   Despre Cartea funciară   În țara noastră au existat două sisteme de evidență a terenurilor și construcțiilor: al Registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni și cel al Cărții funciare, care au funcționat, în paralel, primul în Vechiul Regat respectiv în provinciile românești din imperiul austro-ungar, ce urma să fie generalizat în România Mare conform Legii Voicu Nițescu (1933). Regimul comunist, adept al proprietății colective și dușman al celei private, nu a fost interesat de această problemă, astfel încât, în 1989, am fost obligați să trecem la realizarea unei evidențe imobiliare noi, moderne, corespunzătoare cerințelor actuale. Piesa de rezistență a evidenței imobiliare o constituie planul cadastral de bază, la nivel național, extins, în cazul nostru, pe cei 238.400 km2, grupați în 3181 de UAT-uri pe care se reprezintă și apoi se identifică toate unitățile cadastrale componente. Volumul lucrărilor și al cheltuielilor necesare realizării acestui obiectiv sunt pe măsură, reprezentând cca. 75% din cele totale. În plus, se înțelege că planul amintit trebuie să asigure o precizie ridicată, un conținut corespunzător, să fie obținut în timp scurt și cu cheltuieli minime. Ridicările în plan, necesare, se pot executa pe cale terestră sau aeriană, folosind, în prezent, tehnologii moderne, geo-topo-fotogrammetrice performanțe și răspândite în toată lumea. Din păcate, strategia de realizare a evidenței imobiliare la noi s-a conturat și se conturează încă greu, deși condițiile de dotare, de operatori calificați sau cele privind structura administrativ-organizatorică și cea legislativă erau acceptabile și s-au perfecționat continuu. În această situație, în mod paradoxal și de neexplicat, aerofotogrammetria digitală, folosită în toată lumea, că cea mai indicată în cazul teritoriilor întinse, a fost neglijată ca și cum, pentru noi, nu există. În schimb, până în 2007, s-a optat pentru realizarea planului cadastral pe cale terestră, clasică, a măsurătorilor geotopografice, folosită la noi între cele două războaie mondiale, deci cunoscută. În continuare însă, inexplicabil, și această soluție a fost abandonată trecându-se la ideea folosirii planurilor vechi, transformate și reunite în planul cadastral index, ca soluție motivată exclusiv pe eficiența economică; și asta în pragul mileniului trei! Ulterior s-a trecut la varianta actuală, prin care planul cadastral de bază se obține nu pe UAT, cum este prevăzut și în lege, ci „din bucăți”, poziționate numeric prin ridicări individuale, a unităților de bază (parcele, corpuri de proprietate, tarlale) și transpunerea lor pe un geoportal de tip european. Efectiv în zona de interes se aleg și determină, în sistemul satelitar, 3-4 puncte, după caz, ce servesc ca suport ridicărilor ulterioare prin radieri și, la nevoie, prin drumuiri cu stația totală. Această manieră de lucru s-a dovedit a fi departe de cerințele amintite ale unui cadastru modern și neconvingătoare sub raportul rezultatelor obținute. Astfel, în mod frecvent, la verificarea documentațiilor de intabulare apar diferențe și de ordinul metrilor, între coordonatele punctelor de graniță dintre proprietăți, stabilite de doi operatori în condiții de lucru diferite. Se ajunge astfel la respingerea și la „rectificarea coordonatelor imobilelor înregistrate eronat”, pe baza unui ordin al directorului general (proiectul de lege nr. 7/1996). Asemenea „procedee” sunt străine de știința măsurătorilor terestre, de cadastru, având ca sursă sigură modul de încadrare a ridicărilor GNSS în rețeaua geodezică națională. Aprecierea stadiului lucrărilor și a rezultatelor obținute în cele trei decenii de abordare a evidenței imobiliare revine, desigur, autorității naționale competente, dar unele observații și comentarii nu pot fi trecute cu vederea în cadrul prezentului manual. În acest spirit, în cuprins, sunt semnalate unele observații și neajunsuri, nici puține și nici lipsite de importanță, iar proiectul Legii nr. 7/1996, nou, în dezbatere, trebuie reluat întrucât în formă actuală nu îndeplinește condițiile unui asemenea act, atât ca organizare, cât și ca fond al problemelor prezentate.