Poezia lui Arcadie Suceveanu este greu de fixat într-o formulă definitorie absolută, deoarece scriitorul a încercat pe rând mai multe registre poetice – de la un lirism catifelat la un lirism aproape dur. În felul acesta, poezia lui este una policromă, cu multiple deschideri spre paradigmele epocii. Poetul poate fi „legalizat” în istoria literaturii și că ultim sonetist al mileniului, un adevărat menestrel ce re-inventă cu paciente de giuvaiergiu sonurile neoclasice, ușor manieriste, ale unei specii s-ar părea defuncte, și ca artist al cadențelor pletorice, magnific ritmate și rimate, în care răsună alămurile estradei, și ca poet al cetății, dar și ca autor perfect sincronizat cu textualismul postmodern. Orice formă ar lua, versul lui Arcadie Suceveanu divulgă prin esența sa un „viciu” vechi și frumos în ceea ce are poezia mai subjugător – jocul armonic. Volumul de față, fiind o selecție din cele mai frumoase poeme din volumele „Țărmul de echilibru” (1982), „Mesaje la sfârșit de mileniu” (1987), „Arhivele Golgotei” (1990), „Eterna Danemarca” (1995), „Mărul Îndrăgostit de vierme”, „Cavalerul Înzădar” (2001) și „Zaruri pictate” (2003), prezintă în toată dimensiunea lor aceste ipostaze și calități ale poetului.
