Prozator şi poet afirmat simultan în cadrul Generaţiei 2000 (cum îl clasifica Marin Mincu într-o antologie memorabilă), debutând editorial cu peste două decenii în urmă, Cristian Meleşteu a înclinat ulterior balanţa talentului către genul epic. A contat în evoluţia sa câştigarea Concursului de volume în manuscris (secţiunea proză), organizat de U.S.R. 2012, dar şi receptarea critică ulterioară de-a dreptul favorabilă. Mai cu seamă datorită fluxului romanesc constant, început cu Revoluţia borfaşilor (2013) şi Sicriul de gheaţă (2014); încheiat cu Bisericile cireşelor amare (2024), în care îşi consolidează maniera tematică şi stilistică. Romancierul reflectă în frazare captivantă realitatea imediată prin cazuri-limită desprinse din societatea românească post-comunistă, ilustrată de personaje periferice, înzestrate prin impact fenomenal cu însuşiri transcendentale; din perspectivă parodică şi, implicit, satirică. Uzând în manieră post-modernistă de procedeul intertextualităţii, autorul îşi plombează expert textul narativ cu sintagme imitative, în registrul satirei corosive. Într-un registru stilistic original, prozatorul întreţine echivocul dintre trăirile interioare şi viziunile onirice ale protagoniştilor din romanele sale. Remarcabilă este fantezia debordantă a prozatorului, nutrită dintr-o concepţie animistă, cu ajutorul căreia glisează cu dezinvoltură planurile dintre real şi fantastic. Cristian Meleşteu combină în proza sa onirismul şi fantasticul, proiectându-le expert pe fundalul unui univers lumesc contaminat de morbul existenţei marginale. - Nicolae Oprea
