Calaretul polonez

Nu știu când, în toate trăirile trecute și prezente de care a fost nevoie pentru ca eu să fiu cine sunt acum, pentru că fetele și vârstele celor vii și ale celor morți să se adune laolaltă în fața mea că în cufărul insondabil al lui Ramiro Retratistă, pentru ca Nadia să intre în viața mea. (...) Până acum n-am știut niciodată că iubirea vrea să-și prelungească stăpânirea peste timpul când încă nu există și că poți fi cumplit de gelos pe trecut. - Antonio Munoz Molina   Călărețul polonez este unul dintre marile române ale prozei hispanice contemporane. Titlul trimite la personajul eponim al unei pânze de Rembrandt conservate la New York, creând astfel tensiunea centrală care reprezintă adevărata temă a romanului: trecerea de la lumea rurală cu caracteristici sociale aproape feudale (dar o lume dotată, în același timp, cu o veracitate profundă și o demnitate exemplară în subjugarea ei înăbușită) la o organizare în care se volatizau semnele timpului tăcerii: într-un cuvânt, istoria unei generații ce a ajuns să fie fiindcă pentru ea a plătit literalmente cu sânge generația anterioară. - Pere Gimferre, El Pais