Cartea Calatorie cu liftul PDF

     Călătorie cu liftul. Cronica unei emigrări     "Emigrația a devenit o dimensiune consubstanțială în destinul colectiv al românilor din ultimele decenii: peste un milion și jumătate între 1970 și 1989. Și mai mulți de atunci au „ales libertatea” și au transformat romană într-o limbă vorbită pe toate continentele.     În ultimii ani, unii emigranți mai vechi sau mai noi și-au publicat memoriile, alții au scris cărți și articole despre viața lor înainte și după pasul decisiv. Din toate aceste mărturii lipsește însă un capitol esențial, pregătirea plecării de către familia oprită ca zălog în țară și regăsirea cu cel rămas în Occident. „Cronica unei emigrări” completează în mod fericit acest spațiu vid și pune față în față emigrantul solitar, chinuit de îndoieli și incertitudini, pe de o parte, și familia rămasă la București, pe de altă parte. Toți cei care au trecut prin aceste încercări se vor recunoaște în portretul în oglinda din scrisorile soției: scrisorile lui Andi s-au pierdut, în schimb cele ale Crișulei și ale feței lor, Monella, s-au păstrat și sunt publicate acum.     (…) Ceea ce impresionează cel mai mult la lectura acestor pagini este seninătatea bine temperată a Crisulei, care îi permite să reziste și să depășească „istoria”, să transforme o situație existențială limită într-un imn de dragoste și de încredere în viitor. O carte importantă și necesară, fără echivalent în publicistica românească." - MATEI CAZACU     Fragment din volumul "Călătorie cu liftul" de Crișulă Ștefănescu, Monella Kaplan:     “Vineri 15 mai 1981     Dragul meu, iată că au mai trecut câteva zile în care nu am făcut nimic deosebit, în afară de faptul că am depus pe data de 9 mai formularele. La ora 8,30 când am ajuns eram a 114-a pe listă. Am intrat la 11,45. Mi s-a spus să aștept răspunsul „liniștită" acasă. Ce pot face altceva? Am să aștept răspunsul, nu liniștită, că nu pot, dar cu speranța că totul se va rezolva cât mai repede cu putință. Mi se pare că timpul s-a oprit în loc. Simt nevoia să mă duc de colo-colo, să-mi dau senzația de mișcare, de trecere. Nu mai am răbdare să stau în casă cu săptămânile, cum stăteam odinioară. Am vorbit cu Carmen și cu Silviu. Erau foarte necăjiți. Mama lui Silviu urmează să fie operată astăzi sau luni. Ei spera totuși că este numai ceva superficial. Nu am răbdare să-ți scriu și totuși am o mulțime să-ți spun. De două săptămâni plouă înfiorător, zi și noapte, monoton și obsedant. Toată lumea e mohorâtă ca vremea și constat că, în ciuda agitației care mă stăpânește de o vreme încoace, astăzi n-am deloc chef să ies după treburi. Trebuie să mă interesez de acte, să văd ce trebuie să luăm, de traducerea lor. Cu diploma ta nu s-a putut face nimic, nu am decât anexa cu notele. Acum, că se apropie plecarea, vreau să cred că se apropie, văd iarăși probleme peste tot. Din nou sunt îngrijorată că nu știu să fac mare lucru. Am fost la Biblioteca americană cu Dinu și am văzut „Three Women" cu Sissy Spacek și Dinu zicea că nu este prea mare diferență între felul cum era pregătită fată pentru viață și cum plec eu. Dar dacă ea a izbutit, de ce n-am izbuti și noi?! Filmul durează două ore și la capătul lor te aștepți să înceapă filmul... După ce am ieșit a început însă, în mod ciudat, să mă obsedeze. Am dus-o pe Monella la „Parisul vesel", i-a plăcut grozav, dar este veșnic nemulțumită, vrea mereu mai mult decât i se oferă. Nu știu ce-ai să te faci cu ea, va trebui să muncești pe brânci, pentru că este plină de visuri, vrea câte în luna și-n stele. Ai să rămâi mut în fața ei. Știi ce i-a spus lui Dragoș? „Te rog să mă tratezi ca pe o americancă!"”