Calatorie in abis

Cei abia ieșiți – strict cronologic – din adolescența încearcă adesea asaltul în imaginarul vârstelor mature, atunci când își caută cai de acces în lumea literară. Gestul lor temerar se sprijină pe livresc sau pe semnale vagi din amalgamul de viață reală peste care plutesc. Din categoria acestor “adolescenți pe valuri” făcea parte autoarea acestei cărți atunci când a început să scrie.Purta uniforma unui colegiu militar. Până a terminat romanul visat, concomitent cu orele de studiu și de instrucție, a schimbat-o cu cea a Academiei de aviație. Înainte de a împlini două decenii de viață a reușit, în pagini de carte, să dea senzația unei cufundări autentice în misterul vârstelor ce vor să vină cu alaiul lor de evenimente. La granița – tulbure încă – dintre ce s-a cristalizat deja la nivelul conștiinței, s-a instalat, în mod fericit, o necesară doză de transfigurare artistică a banalului existențial, de transgresare în senzațional. Aceasta răzbește în cele din urmă la suprafață din magma de lirism gata în orice clipă să scape eruptiv. Autoarea tatonează epicul, expulzând fâșii din prea plinul sufletesc pe care mental, cu o timidă autoironie, și-l cenzurează. Se resimte scrisul ei de pe urma faptului că este o romancieră derivată dintr-o fervență creatoare de versuri, pe toată perioada liceului. Cu obstinație și spirit întreprinzător, demne de o școlăriță căreia nu i-au lipsit succesele și confirmările valorice în anii de studiu, s-a aventurat în cea mai riscată experiența literară: „călătoria în abis”. I-a lăsat cititorului dreptul să decidă, păstrând indeterminarea termenilor asociați în titlu. Semantic vorbind, termenul „călătorie” îi permite să se eschiveze inteligent de la marile răspunderi estetice (și nu numai) ale literaturii care se hrănește din psihologia abisală. În ambiguitatea lui, fentează contextual și genul picaresc. Rămâne ideea unui excurs sentimental, inițiatic, spre paradigma identității fiecăruia dintre cei porniți în întâmpinarea destinului. Scrisul la persoana întâi, identificarea autoarei cu personajul narator (prin sex, vârstă, opțiuni, gusturi, și mai ales, prin vise) oferă avantajul transcrierii lejere a depozitului interior, evacuat cu onestitate și fără false pudori. Cartea de față plătește cuvenitul tribut lecturilor din programele școlare obligatorii, semnalizând și în direcția familiarizării cu intertextualitatea postmodernistă. La fel ca mișcarea – oarecum ludica – a segmentelor temporale, la fel ca hazardul dedublării, și chiar cel alterității eului. Cartea se instituie ca o lectură (nu numai) agreabilă. Este o ilustrare a potentelor creatoare ale celor ce vin din vremurile postdecembriste spre lumea literară de astăzi. Aduce cititorului de toate vârstele speranța supraviețuirii romantismului, a elevației și densitații ideatice în manifestări spirituale. (Maria Stanciu)