Rezumat Calatorie in jurul casei mele ed.2 – Adina Nanu
Volumul, aflat la a doua ediție, apare acum complet transformat: o carte-album, ilustrată cu desene și picturi ale autoarei, majoritatea de dimensiuni originale, care acompaniază șirul gândurilor și le dă formă și concretețe. Ea nu poate fi clasată într-un singur gen literar sau plastic, ci apare ca o înșiruire de surprize în cuvinte și imagini, cu o structură – cu sau fără voia autoarei – modernă. Tema principală este istoria casei copilăriei, de la construirea ei ca un cuib al familiei, la pierderea nedreaptă din anii comunismului și până la recuperarea ei cu peripeții și este, implicit, povestea generațiilor care au locuit-o. Cheia cărții se găsește la finalul ei, în desenul ca o secțiune a unui copac, cu explicația: „Omul e ca un pom, care începe prin a fi un vlăstar subțire în jurul căruia fiecare an adaugă un cerc. Ca să trăiască, trebuie ca seva să circule prin toate tuburile deopotrivă, ca toată viața să rămână vii și copilul și tânărul din adâncuri, deși nu se mai văd la față”. Așa se explică privirea clipei prezente cu ochiul proaspăt al copilului, dar și cu înțelegerea celui care a trăit povestea de la început, ca și jocul cu timpul care dă farmecul deosebit al scrierii. De peste 50 de ani, Adina Nanu predă cursuri de Istoria Artelor, Istoria Stilurilor și a Costumului la Universitatea Națională de Arte și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A primit anul acesta titlul de Doctor Honoris Causa și este autoarea singurei istorii a costumului publicată în România. Profesorul Adina Nanu este un model, un exemplu care a influențat în bine viața multora și care a dat mai departe nu doar cunoștințe, ci și un modus vivendi și o perspectivă optimistă asupra vieții. Omul Adina Nanu e un permanent învățăcel, o persoană care nu cunoaște stagnarea sau plafonarea, ci continuă să crească și să se dezvolte cu aceeași energie inepuizabilă. A predat și a trăit cu pasiune, reușind să transforme o viață nu tocmai ușoară într-o viață frumoasă, presărată de zâmbete. Talentul ei nativ la desen și ușurința cu care surprindea momente din viață în creion, cărbune sau culoare au transformat această carte, „Călătorie în jurul casei mele”, într-o inedită istorisire vizuală a vieții.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Calatorie in jurul casei mele ed.2?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Calatorie in jurul casei mele ed.2 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.