Calatorul

Pădurea care se înălță de amândouă părțile ale drumului făcea să pară întunericul și mai adânc, vântul și mai sălbatic, fulgerele încă și mai amenințătoare. Călătorul nu era foarte sigur că nu se rătăcise. Ar fi trebuit să ajungă de multă vreme în satul pe care îl știa la vreo zece kilometri de gara unde îl lăsase trenul, și de unde pornise, înainte de a fi început furtuna. Se uită cu milă la câinele care pășea cu credincioșie pe lângă el, aproape lipit de piciorul lui, încovăiat de frig și de oboseală, dar nescotând nici un sunet. "Un om s-ar fi plâns până acum de o sută de ori și m-ar fi învinovățit că am rătăcit drumul... Ediție ilustrată de Mihai Criste