Aceste povestiri au fost scrise în perioada 2010‑2014 și publicate, în parte, în periodice. Le‑am numit parabole, având o anumită intenționalitate, și am aplicat în realizarea lor aceeași structură (cvadripartiță) și același registru cantitativ (aproximativ o mie de cuvinte). Pe cele din Călăuzitorul de suflete (cea dintâi secțiune) le consider europene, acțiunea lor petrecându‑se în locații diferite de pe bătrânul continent și majoritatea ideilor pe care se bazează născându‑se în timpul unor peregrinări (iubirile, cărțile, muzica și călătoriile sunt, după umilă‑mi părere, cele mai frumoase lucruri care ni se pot întâmpla într‑o viață). Cu excepția primei și a ultimei lucrări care schițează un posibil cadru, ordinea povestirilor este alfabetică. Deși gândite ca fantastice, ele au și o dimensiune experiențială, în același timp putând fi citite și că poeme în proză: ale oraselor prin care am trecut, ale oamenilor pe care i‑am cunoșcut și, desigur, ale sufletului meu, undeva, în străfundurile mele considerându‑mă, că mulți semeni de‑ai mei, oarecum poet… (Ladislau Daradici)
