Rezumat Calea, adevarul si viata – Ilie Aurelian Giurgiu
Calea, adevărul și viața - Ilie Aurelian Giurgiu. Numeroase sunt ispitele care ațin calea tânărului ars de dorul de a-și afla propria Cale! Și e greu, dacă nu imposibil, de a nu ceda. Iar dacă a-i cedat o dată și te-ai fript, e greu, dacă nu imposibil, de a nu ceda și a doua oară. Autorul acestei cărți este un astfel de tânăr, care are curajul, dublat de o sinceritate dezarmantă și de o modestie, care, în cele din urmă devine curată smerenie, de a-și mărturisi rătăcirile. El povestește cu onestitate, atent să nu rănească pe nimeni, experiențele spirituale prin care a trecut, de la sincretismul religios, la terapia E.F.T. (Emoțional Freedom Therapy), de la Întâlnirile revelatoare mai mult sau mai puțin întâmplătoare, la workshop-uri gen „Firewalking" (Mersul pe foc). Dar, de departe, cele mai covârșitoare, prin implicații și consecințe, au fost ceremoniile de ayahuasca. Suntem martorii unei coborâri în infern și ai descoperirii lui Dumnezeu cel viu, Întruchipat în imaginea Sfintei Treimi. Iată cum relatarea Lui Ilie Aurelian Giurgiu devine o mărturisire ardentă a credinței, a mântuirii prin Iisus Hristos. Partea finală a cărții sale ne conduce în decorul privilegiat al Muntelui Athos, altarul Ortodoxei, acolo unde autorul și eroul acestei extraordinare călătorii spirituale decide să zăbovească dornic de a-și potoli setea de absolut. Încet, Încet, mărturia și mărturisirea lui Ilie Aurelian Giurgiu devin un fel de manifest al unei întregi generații de tineri liberi și neliniștiți, porniți în căutarea mântuirii sufletelor lor nepieritoare...
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Calea, adevarul si viata?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Calea, adevarul si viata și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.