Un weekend prelungit la munte este exact ce le trebuie lui Antim și Carminei, doi părinți tîrzii, obosiți și chinuiți de nesiguranță. Familia se acomodează cu greu la schimbările majore ce au intervenit în viața sa odată cu nașterea lui Codin. Băiețelul celor doi, de doar opt luni, le-a adus pînă acum prea puține clipe de fericire reală și o spaimă constantă, apăsătoare. Noile responsabilități sînt sufocante și soții încă nu au avut răgazul să facă planuri pentru ca lucrurile să se așeze. În mijlocul naturii, departe de nouă rutină și de canicula ucigătoare, angoasele lor par să facă loc reflecției cu adevărat mature. Exercițiu de regăsire prin evadare, sejurul lor se transformă pe nesimțite într-o lecție despre acceptare și asumare, despre redefinirea fericirii în cuplu și despre cum conștiința de familie se dobîndește printr-un efort de voință. „Școala literară a lui Mircea Pricajan e reprezentată de un munte de traduceri pe textele unor maeștri ai literaturii contemporane.” (Bogdan Suceava) „Un prozator extrem de talentat, pentru care literatura e mai mult decît o potrivire lăuntrică.” (Marius Mihet) Fragment din carte: "Pe terasa de lemn suspendată deasupra râului Arieș, care în porțiunea aceea era un fir de apă zbuciumată, cu albia numai pietre și bolovani, erau șase mese lungi, fiecare cu câte o bancă de trei sau patru persoane de o parte și de cealaltă. Să fi tot fost șapte metri până jos, la coama peretelui de piatră și beton care ținea pământul de sub cabana să nu o ia la vale. În dreapta intrării era un balansoar de pânză, dintre cele pe care le puteai cumpăra la câteva sute de lei din orice magazin de bricolaj. Cam șubred, nu era făcut să reziste mai mult de doi ani, iar dacă alegeai să-1 lași în ploaie și ninsoare, chiar mai puțin. Acesta era nou însă, și de cum coborâse din cameră, Antim se simțise atras de el încă era devreme, înainte de ora șapte, iar proprietarul nu era de găsit. Eu cobor să mă interesez de micul dejun, îi spusese Carminei, care era și ea trează deja, dar stătea în pat cu ochii închiși, așteptând ca din clipă în clipă să se deștepte Codin. Cum nu îl găsise pe proprietar înăuntru, în sala de mese unde cinaseră ei aseară la lumina lumânării, Antim ieșise pe terasă și se trântise pe șezlong. Înaintea lui se întindea o pasarelă lungă de lemn care traversă la distanță de câțiva metri buni valea unde, pe malul râului, erau amenajate alte două mese cu bănci, un mic loc de joacă pentru copii, o piscină albastră, gonflabilă, în care apă tocmai era pusă să se adune dintr-un furtun care părea să o dea de-a sila, și parcarea ce adăpostea atunci doar Matizul lor roșu și încă o mașină, Antim nu reușea să-și dea seama ce marca, una crem, cu botul lung și portbagaj deasupra, pentru mai mult loc de depozitare — mașina proprietarului, fără-ndoială, cea cu care făcea aprovizionarea. Păsarela te ducea până la drumul județean ce șerpuia pe munte, străbătând localitatea de la un capăt la celălalt, surprinzător de bine îngrijit față de cum și-l amintea Antim din vremea când făcea excursii montane. Deci încă suntem singurii oaspeți, gândi nu fără o urmă de bucurie. Lucrurile nu puteau totuși să rămână așa mult timp."
