Calugarita

Eleganță, curată, curioasă și extrem de feroce, călugărița este considerată o insectă aparte. Numele, atât cel științific (mantis, gr. = profet) cât și cele populare (Praying Mantis - engl., Sântatereza - sp. etc.) fac referire la poziția, în repaus, a picioarelor anterioare ale insectei, sugerând o persoană care se roagă. De fapt, această poziție este cea de așteptare dinaintea atacului, de fiecare dată fulgerător. Călugărița este renumită pentru violența sa, mai ales pentru faptul că de cele mai multe ori își devorează partenerul la sfârșitul acuplării. Pornind de la această asociere a femelei care își ucide masculul, Florin Ghena a creat o metaforă a relației bărbat - femeie din perspectiva unui destin marcat de pendulari printre universuri ferninine. Inițial, personajul masculin pare devorat de o relație toxică, este alungat din căminul creat plătind un preț mare pentru acest abandon. După o existență fără realizări notabile, capătă totuși o împăcare a sinelui, iar, la final, soarta îi rezervă încă o surpriză. Prin volumul de față, autorul creează o radiografie a unei vieți asumate, a împăcării cu deciziile ce au trasat coordonatele unei rutine, a etapelor pe care le parcurge personajul central pe drumul împlinirii destinului său. - Dana Anghelescu   Fragment din cartea "Călugărița" de Florin Ghena: "Înainte, după ce terminăm ziua de muncă, mereu îmi făceam un program al zilei. Acum îmi dau seama că îmi lipsea libertatea, parcă am fost legat cu lanțul de stăpân „unde mergea el, mergeam și eu”. Acum aveam o viață mai liberă, mai lejeră. Nu că am vrut-o eu, dar așa a fost să fie. Și pașii și-au reluat traseul cunoscut ducându-mă pe terasa cunoscută. Am comandat o bere, mi-am pus în pahar și am închinat pentru mine. Noroc George! Să trăiești George! Am ajuns acasă și instinctiv am vrut să-mi pun un coniac cu gheață, dar mi-am dat seama că nici frigiderul nu era în priză. Am pus apă pentru gheață, l-am pornit, am făcut iute un inventar la ce aveam și am fugit la cumpărături. Când am venit înapoi aveam mâinile pline de plase, cheile în mână dar nu puteam deschide. Până să mă mișc, a ieșit noua vecină și m-a ajutat deschizându-mi ușa. - Vecină la nevoie se cunoaște, și mi-a făcut cu ochiul. Sunt Cora, noua ta vecină. M-am mutat de o lună, nu te-am văzut până acum. - George, am fost în concediu, aseară am venit. Rămân dator cu o cafea. - Nu e bine să fii dator nimănui. - Ok, mersi mult. - N-ai pentru ce. Și a coborât pe scări ca o ștrengărită ce mergea la școală. Am făcut puțină curățenie, am așezat toate la locul lor, am făcut un duș și am ieșit pe terasă la un coniac și o țigară și o liniște după are tânjeam dându-mi seama ce mult îmi lipsise. Nu agream prea mult agitația, îmi plăcea să stau la un pahar, să lenevesc pe o muzică ambientală în surdină și să nu mă mai gândesc la nimic. Dar acum am dat filmul înapoi de când o cunoșteam pe Eva și l-am reluat pas cu pas până în prezent. Nu am găsit ceva ca să pot spune că nu trebuia făcut sau spus. Am fost drăguț, amabil, civilizat, prietenos, am ajutat-o cât am putut, niciodată nu am zis „nu” la nimic, am fost pozitiv în tot ceea ce am făcut și spus și nu-mi pot reproșa nimic. Atunci de ce s-a ajuns aici?! Și am ajuns la aceeași concluzie: egoismul, egoismul de femeie! Ce aș putea face?"