Calvarul

In 1919, cand aparea volumul Calvarul, la Editura Universala Alcalay, Liviu Rebreanu avea 34 de ani, era un publicist cunoscut indeosebi din cronicile de teatru si un prozator putin creditat si comentat, care publicare cateva volume de nuvele [...] Scriitorul va miza pe ceea ce numim astazi proza scruta, republicand-o in editii repetate cu obstinatie, parca impotriva indiferentei receptarii fata de acest gen. Calvarul se prezinta ca marturisirea testamentara a unui poet si gazetar, Remus Lunceanu, de 31 de ani (deci o mica diferenta in minus fata de varsta autorului), framantat pana la istovire de suspiciunile confratilor, in timpul primului razboi. Plecat din Ardeal in urma cu zece ani, e suspectat la Bucuresti, in timpul ocupatiei germane, de lipsa de loialitate fata de statul austro-ungar, refugiat la Iasi, din teama de a nu fi arestat si probabil condamnat la moarte pentru eschiva de la recrutate, e banuit de confrati ca spion al regimului de ocupatie. Suspiciunea generalizata il copleseste, il impinge la sinucidere, dupa cum se explica resorturile acestei drame in avertismentul autorului. Roman, povestire sau nuvela, Calvarul este confesiunea testamentara disperata a unei disculpari, cu sentimentul ravasitor al inutilitatii. In universul tematic al razboiului, extrem de larg, dar si amenintat de clisee, Calvarul lui Liviu Rebreanu aduce o nuanta proprie, din sfera suspiciunilor ucigatoare, a durerii morale si a esecului provocat de cruzimea persecutiei colective exercitate asupra insului vulnerabil. - Ion Simut