Camera de consiliu in dreptul procesual civil roman

    "Autoarea examinează pe parcursul lucrării toate situațiile din noul Cod civil, noul Cod de procedură civilă și legi speciale în care se pune problema judecății în camera de consiliu, cu diferitele particularități. Același examen îl face și în legătură cu contenciosul constituțional, administrativ și fiscal, în comparație cu procesul penal și în fața unor instanțe regionale sau internaționale. [...]     Prin modul de abordare, suntem nu numai în fața unei cercetări monografice, ci și a unei cercetări interdisciplinare, de larg interes și pentru teoreticienii și pentru practicienii dreptului.      Am remarcat efortul propriu de cercetare, încercarea de a argumenta soluții proprii ori de a adăuga argumente suplimentare în cazul opiniilor la care se oprește. Deși pare o temă pur teoretică, ea prezintă importante valențe practice, pe care autoarea le-a evidențiat, valorificând jurisprudența CEDO, CJUE, a Curții Constituționale sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție.      Un plus de originalitate este dat de efortul autoarei de a oferi soluții nepublicate de la instanțele din Timișoara, unde și funcționează ca judecător definitiv. De altfel, lucrarea poartă nu numai amprenta pasiunii pentru cercetare, ci și experiența de practician, chiar dacă ea nu este foarte îndelungată.      Lucrarea Cameră de consiliu în dreptul procesual civil român are o structură judicios întocmită, o sistematizare riguroasă, o terminologie adecvată și un stil clar.      Aparatul critic foarte bine pus la punct al autoarei, reflectat și în notele de subsol, și la finalul lucrării, demonstrează nu numai documentarea bogată și atentă, ci și probitatea științifică a autoarei". (Prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu)      Fragment din volum:       „Subsecțiunea b      Scurt istoric al instanței de tutelă        Originea etimologică a termenului „tutela” provine din latinescul tueor, care înseamnă a privi fix, a fi cu ochii pe, a supraveghea, de aici putem deriva și rolul lato sensu pe care este chemat să îl îndeplinească o instanță precum cea de tutelă, acela de mediator în conflicte de interese patrimoniale augmentate pe fondul unor relații de rudenie (civilă sau juridică), precum și acela de garant între cel defavorizat (minor, etate, boala, dizabilitate ș.a.m.d.) și cel capabil.     În dreptul roman, tutela era de două tipuri: tutela impuberului sui iuris și tutela femeii sui iuris. Curatela constituia o formă de a asigura protecția de fapt, mai exact de a-i apăra pe cei loviți de încapacitați accidentale. Jurisconsultul roman Servus Sulpicius a definit tutela în modul următor: vic ac potestas in capite libero ad tuendum eum qui propter aetatem sua sponte se defendere nequit (o forță sau o putere asupra unei persoane libere pentru a proteja pe acela care din cauza vârstei nu se poate apăra singur)     Termenul de „familie" cuprindea nu doar persoanele, ci și bunurile, găsindu-se sub puterea unei singure persoane (pater familias), care își exercită prerogativele asupra femeii, copiilor, sclavilor și patrimoniului. Tutela și curatela erau destinate să suplinească lipsa unei autorități domestice dispărute, astfel că atunci când un membru al familiei se găsea în situații precum vârsta fragedă, sexul feminin, nebunia, prodiguitatea sau alte asemenea, tutela sau curatela acestuia era preluată de agnatul în grad proxim, fără nicio intervenție din partea statului, familia fiind singura abilitată să se interpună între incapabil și tutore sau curator. Statul avea calitatea să intervină doar în cazurile rarisime când tutorele se impunea a fi destituit din cauze de nedemnitate (crimen suspecți tutoris). De altminteri, competența de a desemna țutori a revenit organelor statale abia începând cu secolul V, iar mijloacele de constrângere împotriva tutorelui neglijent au fost introduse de către pretori.”