Cand totul se prabuseste in jurul tau

Cum putem trăi când totul pare să se prăbu­sească în jurul nostru – când suntem perma­nent copleșiți de frică, de anxietate și durere? Răspunsul, sugerează Pema Chodron, ar putea fi exact opusul a ceea ce am fi tentați să credem. Îndreptându­-ne către situațiile dureroase și înțelegându­-le în profunzime, arătă ea, ne putem deschide inima așa cum nu ne-­am imaginat niciodată că o putem face. Inspirată din înțelepciunea budistă tradițională, cartea ne oferă instrumente care ne schimbă viața, transformând suferința și tiparele negative într­-o stare de destindere firească și într­-o bucurie fără limite. Pema Chodron este o călugăriță budistă de origine americană, care urmează înva­taturile lui Chogyam Trungpă și este profe­sor rezident la mănăstirea Gampo din Cape Breton, Noua Scoție, prima mănăstire budistă tibetană din America de Nord. Este autoarea a numeroase cărți de succes, prin­tre care The Wisdom of No Escape (1991), Start Where You Are (1994), The Places that Scare You (2002) și Smile at Fear (2011).    Fragment din volumul "Când totul se prăbușește în jurul tău" de Pema Chodron:   "Demonii personali iau multe forme. Îi simțim sub formă de rușine, gelozie, abandon, furie. Ei îmbracă forma a orice ne face să ne simțim atât de inconfortabil, încât fugim mereu. Evadăm într-un mare fel: dăm curs impulsurilor de moment, spunem ceva, trântim o ușă, lovim pe cineva sau aruncăm un ghiveci, încercând astfel să nu vedem ce se întâmplă în sufletul nostru. Sau ne măturăm sentimentele sub pres și, cumva, reușim să ne amorțim durerea. Ne putem petrece toată viața fugind de monștrii din mintea noastră. În întreaga lume, oamenii sunt atât de preocupați să fugă încât uită să profite de frumusețea din jurul lor. Ajungem să ne obișnuim atât de mult cu goana, încât ne lipsim de bucurie. Odată am visat că amenajăm o casă pentru Khandro Rinpoche. În plin elan, curățăm și găteam. Brusc, mașina ei s-a oprit în fața casei și ea a apărut cu o însoțitoare. Când am alergat să le întâmpin, Rinpoche mi-a zâmbit și m-a întrebat: „Ai văzut cum a răsărit soarele de dimineață?" I-am răspuns: „Nu, Rinpoche, nu am văzut. Eram prea ocupată ca să mai văd cum răsare soarele". Ea a râs și mi-a spus: „Prea ocupată să îți trăiești viața!" Uneori pare că preferăm întunericul și viteza. Putem protesta, ne putem plânge și putem purta cuiva pică timp de o mie de ani. Dar în toate acele amărăciuni și resentimente avem o străfulgerare a posibilității lui maitri. Auzim un copil plângând sau mirosim pâinea scoasă de cineva din cuptor. Simțim răcoarea aerului său zărim prima floare de șofran deschizându-se primăvară. Fără să vrem, suntem atrași de frumusețea din curtea proprie. Modul în care putem topi rezistența pe care o opunem vieții este să o privim drept în față. Când suntem nemulțumiți pentru că e prea cald în cameră, putem întâmpina căldura simțindu-i fierbințeală și apăsarea. Când ne deranjează că în cameră este prea frig, putem întâmpina frigul simțindu-i înghețarea și mușcătura. Când vrem să ne plângem de ploaie, putem, în schimb, să-i simțim umezeala. Când ne îngrijorăm pentru că vântul ne scutură ferestrele, putem întâmpina vântul ascultându-i sunetul. Renunțarea la așteptările de a descoperi leacul — iată darul pe care ni-l putem oferi."