Octoihul sau Canoanele Maicii Domnului. Transcrisă după originalul tipărit la Mănăstirea Neamț în 1816.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe Tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul L-ai Născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Fragment din cartea: Canoanele Maicii Domnului
" Munte umbrit cu darul cel dumnezeiesc privindu-te Avacum, cu ochii cei de departe văzători, a vestit mai înainte pe Sfântul lui Israil, Care avea să se nască dintru tine spre înnoirea și mântuirea noastră.
Preacinstită, plouă-mi mie picături de umilință, celui înțelenit cu sufletul de multă umezeală a patimilor; și învrednicește-mă, Fecioară, să-mi izvorâscă mie izvoare de lacrimi curățitoare, ceea ce ai născut Ploaia cea cerească.
Pe Stăpânul cel milostiv și îndurat L-ai născut, pe Care fă-L milostiv și mie celui ce am greșit și cu multe rele L-am mâniat totdeauna; și dăruiește-mi curățire de păcate, Stăpână, ceea ce ești cu totul fără de prihană. Slavă ...
Ceea ce ești zidul credincioșilor și neispitită de nuntă, îngrădește-mi cu dumnezeiască frică mintea mea cea întinată cu dezmierdările și arat-o neclătită de năvălirile tâlharilor și nerobită de năpădirile vrăjmașilor. Şi acum...
Pentru mila Ta cea negrăită, Prunc sugător făcân-du-Te, Hristoase Dumnezeule, Cel mai înainte de veci, Fecioara cea neispitită de bărbat mai presus de fire Te-a născut pe Tine, Cel ce ai îndreptat pe Adam cel rătăcit, ca pe un prunc. "
