Volumul, tradus și prefațat de Elena Dulgheru, reprezintă o parte a cursului original de Hermeneutică cinematografică al profesorului Salinski, ținut la mai multe universități prestigioase din Rusia și publicat în 2009 la Editura "Kvadriga" din Moscova. “Canonul lui Tarkovski” (care, așa cum ne va arăta în final autorul, nu se referă doar la Tarkovski) dezvăluie planul constructiv ascuns al capodoperei în sine, ca substantiv paradigmatic al limbajului teandric al artei, plan izomorf cu cel al catedralei creștine și modelat de secțiunea de aur. Asocierile temenologice pun în legătură specificul construcției filmelor lui Tarkovski cu planul arhitectonic al catedralei creștine, atât datorită accentelor din punctele centrale ale filmului, respectiv ale catedralei, conjugate cu un anumit tip de privire asupra lumii, cât și datorită faptului că, de regulă, secvențele inițiale ale filmelor concentrează principiul pământesc, iar cele finale, pe cel spiritual. Mișcarea de la unul la celălalt este analoagă mișcării din biserica dinspre partea de vest (pridvor în biserica ortodoxă, nartex la catolici), unde sunt amplasate frescele Judecății de Apoi, către est, spre altar. Anumite elemente din compoziția filmelor tarkovskiene pot fi privite ca analoage axelor planului catedralei creștine: navei centrale și transeptului care o intersectează.
