Geo Bogza (1908-1993) este considerat cel mai radical poet avangardist din interbelicul literar românesc și autorul unora dintre cele mai importante manifeste ale acestuia („Crez”, „Urmuz premergătorul”, „Reabilitarea visului”, „Exasperarea creatoare”). A debutat cu Jurnal de sex, Colecția Integral (1929), pentru care a fost judecat și închis la penitenciarul Văcărești. Au urmat volumele de poezii: Poemul Invectivă, Editura unu (1933), Ioana Maria. Șaptesprezece poeme, Editura Azi (1937), Cântec de revoltă, de dragoste și moarte, Fundația Regele Mihai I (1945), Orion, Editura Minerva (1978). A mai publicat și cărți de reportaje literare: Țări de piatră, de foc și de pământ (1937), Pe urmele războiului în Moldova (1945), Cartea Oltului (1945), Oameni și cărbuni în Valea Jiului (1947), Tăbăcarii și lumea petrolului (1957) etc. În 1955 este ales membru titular al Academiei R.P.R. și membru în consiliul Național pentru Apărarea Păcii. În 1971, primește titlul de „Erou al Muncii Socialiste”, iar în 1978 i se decernează Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.
