Capete gnostice - Sf. Maxim Marturisitorul

Capete gnostice. Despre teologie și despre iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu Despre Maxim s-a spus că ar fi "ultimul gânditor independent al Bisericii bizantine", iar atenția pentru evenimentele exterioare este înlocuită la el de una pentru prefacerile interioare din viața ascetică. Cel din urmă aspect este, de altfel, și una din cauzele ce conferă concepției teologice a lui Maxim un loc singular în istoria patristicii răsăritene. Mai precis, Maxim reușește să realizeze o legătură directă între spiritualitatea vieții creștine și speculațiile teologice propuse de scriitorii alexandrini și Pseudo‑Dionisie Areopagitul, construind o imagine unitară a iconomiei Logosului divin în lume și în om. Cele două sute de capete gnostice, scrise probabil către 634, concentrează viziunea teologico‑mistică a lui Maxim pe o lungime a scrierii de șapte ori mai mică decât Răspunsuri către Thalasie. Scurtimea tratatului este cauzată de faptul că, spre deosebire de scrierile anterioare, Maxim renunță la stilul didactic. Capetele nu au un destinatar, așa cum au lucrările sale precedente. Forma scrierii sub forma capetelor nu era nouă în literatura patristică, fiind exploatată de Evagrie Ponticul, dar și de mulți alți scriitori din mediul ascetic. Spre deosebire, totuși, de alte scrieri similare, Capetele gnostice ale lui Maxim dovedesc o puternică coerență internă ascunsă sub aparența fragmentarității gândurilor. Spre sfârșitul tratatului (la 2, 85), Maxim însuși oferă implicit dovada că nici unul din capete nu este introdus întâmplător. Despre maniera în care Maxim va fi intenționat să‑i fie citite capetele, nu aflăm din această scriere, ci din prologul Capetelor despre dragoste. Maxim îl previne pe destinatarul scrierii, Elpidie, asupra faptului că trebuie să ia aminte "cu străduința la fiecare din capete". Totodată, avertizează asupra caracterului ezoteric al capetelor – "multe din ele nu vor fi înțelese de toți" – , motiv pentru care recomanda ca "multe din să fie mult cercetate împreună de către mulți". Această pluralitate a cercetării este opusă de Maxim simplității aparente a capetelor. Așadar, este nevoie ca lectura lor reiterativă să treacă de primul strat al cuvintelor și să caute să pătrundă dincolo de fragmen­taritatea capetelor (cerința exprimată de expresia "să fie cercetate împreună"). Mai departe în același prolog, Maxim tinde să confere lecturii capetelor calitatea unui exercițiu spiritual, respingând ideea unei simple cercetări intelectuale. Este evident, ca aceleași prevederi s‑ar aplica și lecturii Capetelor gnostice, motiv pentru care comentariile ample atașate traducerii tratatului își găsesc în parte îndreptățirea (prin atenția conferită fiecărui capăt) și în parte limitarea (cel puțin din cauza faptului că nu vor putea suplini niciodată asumarea lor spirituală). Contribuția Sfântului Maxim la dezvoltarea teologiei creștine a fost atât de importantă încât Biserica l‑a numit "Mărturisitorul" (latinizat "Confesorul"), iar, pentru viața lui intelectuală, "Teologul și Filozoful".