Capitala imaginată. Evoluția Bucureștiului în perioada formării și consolidării statului național român (1830-1940) Volum apărut cu sprijinul Istituto Italiano di Cultura România Cum se schimbă un oraș după ce devine capitală? Cît anume din transformarea lui este urmarea dezvoltării socio-economice și cît se datorează voinței clasei politice de a face din el „oglinda țării”, imaginea modelului de stat pe care dorește să-l impună? Bucureștiul a devenit capitala României nou-constituite în 1862. Transformarea lui într-un oraș european a început însă înainte de această dată, arată Emanuela Costantini, care îi urmărește evoluția de la conurbația tipică țărilor supuse otomanilor la structura urbanistică și arhitecturală ce avea să fie cunoscută ca Micul Paris al Balcanilor. Călătorului rus sau apusean căruia i se întîmpla să treacă prin București la începutul secolului al XIX‑lea orașul i se înfățișă ca un sat mare. Greu de zis unde se termină zona rurală și unde începea cea urbană: nu era nicio diferența între cocioabele de lemn și chirpici din sate și cele din oraș, unde se găseau aceleași străduțe miloase și întortocheate. Bucureștiul se dezvoltase haotic și, în absența unor reguli și a unei granițe vizibile, naturale sau artificiale, se extinsese nemăsurat, ca o caracatiță, în zona rurală înconjurătoare. Prefață de Armando Pitassio Traducere de Auroră Firtă-Marin
Compară prețurile și alege oferta
Se încarcă ofertele din librării…