Capitalism, socialism și democrație

Capitalism, socialism și democrație este, în mod cert, cea mai populară carte a lui Schumpeter și nu sunt semne că interesul față de ea stă să dispară. Prin splendida sa discuție referitoare la democrație, Schumpeter se alătură numărului restrâns de gânditori cu contribuții fundamentale la teoria acesteia.   Trebuie totuși pusă întrebarea dacă Schumpeter nu exagerează ajungând la o viziune mult prea negativă, dacă nu chiar cinică. Poate că a avut dreptate să pună accentul pe democrație ca simplu mijloc de selecție a liderilor -, dar nu poate democrația să fie recunoscută, simultan, ca valoare în sine? O altă întrebare este în ce măsură se datorau atacurile lui Schumpeter asupra doctrinei clasice a democrației disprețului său evident față de mase. Este adevărat, spre exemplu, că cetățeanul obișnuit „devine din nou un primitiv” de îndată ce „intră în arena politică”? - Richard Swendbeg   Joseph A. Schumpeter (1883-1950) este unul dintre cei mai importanți economiști ai primei jumătăți a secolului XX. Își începe studiile de sociologie la Viena, dar lectura lui Max Weber și Karl Marx îi inspiră pasiunea pentru economie. Supus al Imperiului Habsburgic, debutează ca profesor la universitățile din Cernăuți și Graz. Volumul Teoria dezvoltării economice (1911) îi aduce recunoașterea internațională și invitația de a susține cursuri la Universitatea Columbia din New York.   Întors în Europa după Primul Război Mondial, Schumpeter va fi ministru de finanțe în primul guvern al nou fondatei Republici austriece. După o scurtă carieră de bancher, revine la catedră, mai întâi la Bonn și apoi la Harvard. Printre cei mai străluciți elevi ai săi se numără Paul Sweezy , Nicolae Georgescu-Roegen și James Tobin . Lucrările sale Ciclurile de afaceri (1939) și Capitalism, socialism și democrație (1942) sunt astăzi lucrări clasice. Foarte cunoscută este monumentala sa lucrare, apărută postum, Istoria analizei economice (1954).   Antreprenoriatul capitalist tinde să se facă țăndări sub presiunea propriului său succes. Unitatea industrială gigantică perfect birocratizată nu elimină doar firma de dimensiuni mici și medii, expropriindu-i pe proprietarii ei, ci în cele din urmă îl elimină și pe antreprenor și expropriază burghezia în calitate de clasă care, în urma acestui proces, își pierde nu numai venitul, ci și ceea ce este infinit mai important: funcția ei. Adevărații pionieri ai socialismului nu au fost intelectualii sau agitatorii care l-au propovăduit, ci familiile Vanderbilt, Carnegie și Rockefeller.   Poate capitalismul să supraviețuiască? Nu. Nu cred că poate. Dar această opinie este în sine complet neinteresantă. Ceea ce contează în orice tentativă de prognoză socială nu este răspunsul „da” sau „nu” spre care conduc argumentele și faptele, ci tocmai aceste argumente și fapte. Ele conțin tot ce este științific în rezultatul final. Toate celelalte nu sunt știință, ci profeție.