Captiv in regatul celor doua coroane

    "Un roman pentru adolescenții de la 10 la 100 de ani, iubitori de SF, de aventuri în lumi necunoscute, de povești de dragoste și, nu în ultimul rând, de șah. O carte de aventuri care reușește să demonstreze că frica în fața neprevăzutului este o energie ce nu poate fi învinsă decât prin calm și – uneori – prin acceptare". (Mihai Sipos)      Fragment din roman:       “Diminețile, în acest spațiu, erau de-a dreptul fascinante. Senine și curate ca un zâmbet de copil. Nu mi-am bătut niciodată capul să descopăr misterul. Nu eram nici meteorolog, nici poet. Le lăsăm doar să pătrundă în mine, să-mi limpezească sufletul și mintea, să-mi topească, în puritatea lor, neliniștile adunate în timpul somnului.     Pornisem spre Poiana Îndrăgostiților singur. Călăream fără grabă, la pasul calului. Purtăm un costum nou, elegant și bine ornat cu toate ceaprazurile pe care Freischutz le găsise prin castel. Croitorii făcuseră adevărate minuni. „Sunt oameni pricepuți, Sire, mă asigurase intendentul. Veșmintele vor fi gata repede. Până atunci, permiteți-mi să vă arăt câteva lovituri de scrimă pe care puțini le mai cunosc în regat”. Jocul mă captivase atât de mult încât nici nu mi-am dat seama când trecuseră două ceasuri. „Acum, mă avertizase valetul în încheiere, să vedem cum parâți lovitura Contelui de Cl.” „Contele de Cl? întrebasem eu disprețuitor. Crezi că merită atenția noastră?” „Vă veți convinge personal, Sire. Luați loc în fața biotronului.”     Spre surprinderea mea, pe ecran lupta dură exact două secunde. Cu o lovitură fulgerătoare, contele îmi aruncase sabia din mână. Freischutz reluase secvența, rupând mișcarea în bucăți. O dată, de două ori, de trei ori... Era atât de simplă și atât de rapidă încât am asudat din greu până când am reușit să găsesc mijlocul de a o para. „Acum cred că v-am învățat tot ce știu, Sire. Și, credeți-mă, nu e puțin.” La plecare insistase să îmbrac, sub vestă, o cămașă de zale. „Dar bine, domnule intendent, mă revoltasem eu, mă duc la o întâlnire de dragoste...” „Tocmai de aceea, Majestate,” replicase el zâmbind.     Regina ajunsese înaintea mea. Am găsit-o plimbându-se iritată pe una dintre alei; pietrișul, de sub pantofii ei delicați, părea, la rândul lui, că scrâșnește și el din dinți.     - M-ați făcut să vă aștept, prințe.     Am descălecat, m-am înclinat economic, apoi, fără să scot o vorbă, am luat-o de braț. Gestul meu tandru, cum era de prevăzut, a fost luat drept mitocanie; după câteva clipe de uluială, regina tremură de mânie. M-am făcut ca plouă și, mai mult târaș, am dus-o sub un castan proaspăt înflorit. Nici gând să sesizeze intenția mea lirică."