Carmilla si alte nuvele

    Carmilla, publicată în 1872, este probabil cea mai cunoscută nuvelă a scriitorului Joseph Sheridan Le Fânu. Se pare că aceasta a reprezentat o sursă de inspirație pentru celebrul roman al lui Bram Stocker, Dracula. Nuvela prezintă povestea unei tinere englezoaice care locuiește cu tatăl ei într-un vechi palat din Știria, regiune situată în sud-estul Austriei, și care ajunge sub influența Carmillei, o femeie vampir atrasă de ființe de același sex cu ea. Vampirul, în viziunea lui La Fânu este o ființă socială, puțin excentrică, situată între viață și moarte, care nu este nici rea, dar nici bună, ci se comportă confom instinctului său de prădător.     Fragment din nuvela “Carmilla” de Joseph Sheridan Le Fanu:     “IV. OBICEIURILE EI — O PLIMBARE     V-am spus că eram încântată de ea în anumite privințe. Existau însă și unele care nu-mi plăceau atât de mult.     Era mai înaltă decât media. O să încep s-o descriu. Era subțire și nemaipomenit de grațioasă. În afară de faptul că mișcările sale erau molatice – chiar foarte molatice nimic din înfățișarea ei nu arată c-ar fi bolnăvicioasă. Avea culoare în obraji și tenul strălucitor; trăsăturile erau delicate și minunat modelate; ochii ei, mari, negri, luminoși; părul era de-a dreptul splendid, n-am mai văzut niciodată un păr atât de des și de lung când și-l lăsă liber peste umeri; i-l luăm adesea în palme și râdeam, minunându-mă de greutatea lui. Era nemaipomenit de mătăsos și subțire, castaniu închis la culoare, cu reflexe aurii. Atunci când, în camera ei, se tolănea în fotoliu, vorbind cu glasul ei dulce și suav, îmi plăcea să i-l despletesc, să-l las să se reverse cu propria greutate, să-l adun în mâini și să-l împletesc, să-l răsfir și să mă joc cu el. Cerule! Dacă aș fi știut!     Am spus că erau unele lucruri care nu-mi plăceau. Am povestit că încrederea ei mă câștigase din prima noapte în care o văzusem; dar am descoperit că despre ea însăși, despre mama ei, despre trecutul ei, despre tot ce avea legătură cu viață, planurile și oamenii din viața ei păstra o rezervă mereu alertă. Foarte probabil că nu eram rezonabilă și că greșeam; aș îndrăzni să spun că s-ar fi cuvenit să respect injoncțiunea solemnă făcută asupra tatălui meu de impunătoarea lady în catifea neagră. Însă curiozitatea este o patimă greu de ținut în frâu și lipsită de scrupule, și nicio fata n-ar fi putut îndura, cu răbdare, că a ei să-i fie dejucată de o altă față. Ce rău i-ar fi putut face cuiva dacă mi-ar fi spus ceea ce doream cu atâta ardoare să știu? Oare n-avea încredere în bunul meu simt sau în cuvântul meu de onoare? De ce nu mă credea când o asigurăm, cu atâta solemnitate, că n-o să divulg nicio silaba din ce mi-ar fi spus niciunui suflet de pe lumea asta?"