Carnacki, vanatorul de fantome

Brusc, de lângă ușă, am auzit un zgomot slab, ca un declic, urmat de un păcănit sau două pe podea. Un imens fior nervos mă străbătu, părând să-mi urce de-a lungul sirii spinării și ajungând până la ceafă; pentru că tocmai fusese rupt sigiliul cu care asigurasem ușa. Acolo era ceva. Nu puteam vedea ușa; cel puțin vreau să spun că ar fi fost imposibil să afirm cât din ea distingeam cu adevărat și cât îmi era furnizat de imaginație. Am reușit s-o văd, doar ca o continuare a pereților de culoare cenușie... Iar atunci mi s-a părut că un lucru întunecat și nedeslușit se mișcă și se vălurea acolo, printre umbre.