Carnaval literar: Caragiale in anecdota

     “Maestru al anecdotei, pe care a colecționat-o și a transpus-o în forme cu adevărat artistice, C.Săteanu dă în volumele Carnaval literar și Caragiale în anecdotă, o suită de glume, farse, clipe din viața unor personalități romane, pe care le asociază în mod rafinat cu documente, polemici anecdotice, șarje epigramatice și convorbiri cu diverse figuri ale timpului, într-un amestec atractiv și revelatoriu pentru înțelegerea atât a scriitorilor evocați, cât și a epocii în care ei au trăit.” (I.Oprișan)       Fragment din lucrare:       „13. Take Ionescu și Caragiale      În viața-i atât de bogată... în fapte și întâmplări, Caragiale a făcut și politică în sensul c-a aparținut unei grupări politice: partidului conservator-democrat.     Primul discurs politic l-a rostit la Iași, în anul în care Take Ionescu a înființat partidul, după sciziunea conservatoare. Take Ionescu în interesul propagandei și al popularității noului său partid, n-a fost numai șeful, dar și... impresarul lui Caragiale, pe care l-a purtat în turneu politic prin țară. Astfel Take Ionescu l-a putut aprecia și ca orator căci iată-l ce scrie în această privință:     „Caragiale știe să vadă pe deasupra chestiei zilei, care fatal trebuie să fie tema oratorului politic, adevărul etern și superior  sub care stă chestia trecătoare ce, în același eelis, preocupă mulțimea.     Caragiale a înțeles că nu este adevărat că mulțimea îți cere să te scobori ca să-i placi, ci dimpotrivă, cu cât îi lfci cinstea de a te ridica mai sus și de a o chema după tine, cu atâta pătrunzi mai adânc în inima ei, bine înțeles dacă ești în stare că gândul tău să-l îmbraci forma pe care ea s-o înțeleagă.     Această concepție a sufletului mulțimii mi-a dovedit și ea că, cu toată ironia nemiloasă din teatrul lui, Caragiale, departe de fi un sceptic, este un optimist, așa de optimist, încât cine nu vede decât suprafața lucrului, l-ar putea lua drept un naiv".       14. „Calfa" lui      Duiosul poet al Patriarhalelor s-a bucurat din anii tineri de prietenia lui Caragiale, care i-a fost dascăl în ale scrisului. Tânărul poet a povestit cândva următoarea întâmplare:     Într-o zi, Caragiale i-a spus:     - Ia ascultă, băiete! Nu vrei tu să intri în ucenicie la mine? Și eu să te învăț meșteșugul, să te scot calfa! Că „meșteșugul e brățară de aur" așa să știi tu, măi băiete.”