Aurel Dumitrașcu e un inadaptabil al „lagărului de concentrare comunist“. Adaptății erau cei care nu creau probleme, care se așezau cuminți la coada la ulei, zahăr, măsline, convinși că în toată lumea e o criză dureroasă de săpun, de cărți esențiale și de citrice, după care lunecau în sânul familiei, ferindu-se să iasă în relief cu ceva, mândri de anonimatul atât de drag partidului. Aurel Dumitrașcu însă își pune probleme. Se trezește încet, dar ireversibil. În intimitatea sa, el începe să combine „elementele necredinței“ și observă că totul se transformă sub presiunea lor. Jurnalul e mărturia acestei treziri, simptomatică pentru o întreagă generație. - Adrian Alui Gheorghe
