Carol al II-lea, un rege, un cult, o camarila

…Ni se derulează, astfel, în fața ochilor viața demnă de un roman sau de un scenariu de film a lui Carol al II-lea, de la copilăria promițătoare, ce-i drept fără prea multe constrângeri și în absența unei stricte supravegheri a părinților, la adolescența zvăpăiată și marcată de primele aventuri amoroase pe timp de război, trecând prin episoadele succesive de renunțare la tron și la calitatea de Principe moștenitor, urmate apoi de anii de pribegie și restaurația săvârșită la 8 iunie 1930… - Sorin Liviu Damean …volumul prezintă o sumă de calități dintre care consemnăm, în primul rând, originalitatea demersului științific, întemeiat pe o bibliografie consistentă și o amplă cercetare/documentare în arhivele interne și biblioteci. Remarcăm, totodată, orizontul vast de abordare și interpretare problemelor; obiectivitatea și detașarea în expunerea faptelor și fenomenelor; sistematizarea și structurarea logică și riguroasă a materialelor și materiei; preocuparea pentru detalii semnificative; organizarea tematică și cu talc a capitolelor și subcapitolelor și tratarea tematică logică și convingătoare; stilul ales, plăcut și alert, aproape jurnalistic, care asigură fluenta, dar și receptivitate din partea cititorului… - Corneliu Ciucaru Carol al II-lea a rămas în istoria familiilor domnitoare europene drept prințul care a renunțat de trei ori la moștenirea regală, provocând mari probleme familiei regale și implicit țării, generând instabilitate pe scena politică, astfel fiind necesară o Regență ce s-a dovedit neputincioasă în fața luptelor de partid și mai apoi a crizei economice. Documentele vremii au arătat cauzele acestor renunțări: sunt precumpănitor de ordin sentimental, denotând lipsa de respect față de țară și familie, părinții săi reușind să-l întoarcă la datoria sa de principe moștenitor în 1918 și 1919, dar nu și în 1926. La întâlnirea lui Carol cu Ferdinand din Franța, principele nu a admis să renunțe la Elena Lupescu și să se întoarcă în țară, fapt ce a provocat o și mai mare supărare regelui, tatăl său, ce încă mai spera. - Daniel Dieaconu