Carol II, de la dezertare la genocid

De foarte mult m-am întrebat de ce mare parte din istoria contemporană a României este scrisă, interpretată atât de diferit de istorici. La fel, tot de foarte multă vreme, m-am întrebat cum se face că România Unită, în perioada dintre cele două războaie, dacă a cunoscut realizări istorice majore, a capitulat rușinos în vara lui 1940 în fața lui Stalin și Hitler? Cartea de față se dorește răspunsul la întrebările respective. Este posibil ca răspunsurile, explicațiile, interpretările mele să poarte pecetea subiectivității. Mă întreb, care istorie scăpă amprentei subiectivității? Folosind mărturii de primă mână ale unor contemporani ce au făcut parte din structurile politice, oligarhice ale epocii (nu toți, firește), nu am nicio îndoială că aceste mărturii au fost și sunt obiective, nepartizane, în acord cu starea istorică de fapt. Nimeni nu poate contesta că oameni precum Grigore Gafencu, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Mihail Sadoveanu, Nicolae Steinhardt, N. Iorga, C. Z. Codreanu, Mircea Eliade, Cristian Rakovski, I. G. Duca, Constantin Argetoianu s-au înșelat cu toții în judecata lor asupra timpului trăit. Deci, ofer cititorilor, cu toată buna mea credință, un alt fel de istorie despre perioada interbelică, istorie bazată pe surse contemporane, mărturii credibile și pertinente în baza cărora se conturează un alt chip al timpului istoric numit. - Gică Manole