Amintirile devin terenul unui posibil duel cu timpul: adică „eu lupt cu el să-l omor, el luptă cu mine să mă omoare”...
Gândul maestrului Cioran ar putea deveni un titlu potrivit pentru toate aceste note, notițe, notări și adnotări, de fiecare dată găsite răspândite și o singură dată la un loc adunate, dar parcă mereu neterminate, care se tot cer corectate și abia apoi livrate pentru a fi editate, tipărite și poate chiar și... citite...
Cui ar putea deveni utile aceste amintiri?! Celor care au participat la ele, celor care nu au trăit timpurile „apuse”, sau celor care își caută propria istorie ascunsă printre cele deja (pe)trecute?! Aceste amintiri nu „dau seamă” numai despre vremi, ci și despre unii oameni, despre unele fapte, despre anumite vise, despre acele erori obiective și despre acele triumfuri subiective din care s-au hrănit speranțele și așteptările momentelor evocate... Amestecul timpurilor alungă melancolia, pansează „rănile” unui prezent violent și evită vraja proiectelor irealizabile, chiar dacă atrăgătoare...
Această carte nici nu este a mea: ea este a celor cuprinși, amintiți și/sau citați... Ei, prin cuvintele, ideile, faptele și sentimentele lor o alcătuiesc, locuind-o: eu doar le-am adunat, selectat, îmbinat și organizat. O simplă muncă de regizor, care pune în valoare actorul, care la rândul lui, pune în valoare ideile textului.
Sper să îmi fie iertată și îngăduită prezența deselor citate, socotite ca „ambasadori” ai propriilor mele idei și opinii, dar fiind exprimate mult mai clar și mai argumentat decât aș fi putut eu să o fac.
