Soimii - FORMAT PDF

Șoimii este un roman istoric scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima oară în volum în anul 1904 de către Editura Minerva din București. În același an Sadoveanu a mai publicat trei volume de povestiri și nuvele: Povestiri, Dureri înăbușite și Crâșma lui moș Precu, aceste patru cărți fiind primele sale volume publicate.
Citește tot rezumatul cărții Soimii... O primă variantă a romanului a fost scrisă în 1901 și publicată inițial în 1902 în foileton sub titlul Frații Potcoavă, suferind ulterior mai multe modificări succesive. Acțiunea romanului se petrece în Principatul Moldovei după uciderea domnitorului patriot Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574) și urcarea pe tron a lui Petru Șchiopul. Un grup de oșteni ai lui Ioan Vodă, refugiați în tabăra cazacilor zaporojeni de pe malurile Niprului, întreprind o incursiune în Moldova pentru a-l așeza pe tron pe Nicoară Potcoavă, fratele domnitorului ucis de turci, și a-l pedepsi pe trădătorul Irimia Golia. Acțiunea din Șoimii a fost reluată, cu mici modificări, în romanul Nicoară Potcoavă (1952), publicat de autor după aproape o jumătate de secol. Subiectul celor două romane este același, dar există deosebiri semnificative de substanță între cele două cărți. Academicianul Eugen Simion scria că romanul Nicoară Potcoava nu-l anulează pe cel din tinerețe și trebuie considerate ca fiind două opere literare separate.[ Romanul este împărțit într-un prolog, opt capitole și un epilog: Prolog - Despre sfârșitul lui Ion-Vodă cel Cumplit I - Cântecul lui Ion-Vodă II - La Davideni III - O vânătoare; și o întâmplare a părintelui Ciotică, întâmplare ce întru nimic nu se deosebește de întâmplările din zilele noastre IV - Cum se închide o rană și cum se deschide alta V - Întâmplări la drum VI - Întâmplări în țări străine și în tabăra cazacilor VII - Cum se câștigă un tron și cum se răscoală calicimea VIII - Cum au pierit o mărire și o dragoste Epilog - Cum a pierit un viteaz și cum s-a ridicat altul Fragment din cartea " "În cerdac ședeau boierii: mezinul lui Potcoavă, Andrei Davideanu, jupâneasa și jupâniță. Fata, jupânița Ilinca, parcă era ruptă din soare, așa era: albă la pieliță ca laptele, și-n umerii obrajilor câte-o pată ușoară, parcă ar fi picurat cineva câte-un strop de sânge în lapte; părul negru era împletit în cozi groase și era înflorit cu trandafiri roșii ca focul; sprâncene codate umbreau ochii întunecoși și minunați. Și bunica și nepoată erau îmbrăcate cu țesături ușoare de casă, borangicuri albe și gălbii, lanufi înflorate măiestru și subțire țesute. Boierii vorbeau veseli; bătrânul istorisea vânătoarea. Pușcașii izbutiseră să scoată butea din pivniță; cei mai bătrâni se dădură degrabă pe lângă dânsa, cu oalele de lut în mână. Logofătul slobozea vinul în cofe albe. Printre bătrâni se amestecase și sfinția sa părintele Ciotică. Din zece popi, doi sunt roși negreșit; și părintele Ciotică se întâmplase să fie ros; și avea o barbă cărămizie, până la brâu, și niște par ca acela, împletit frumos de preoteasă și vârât pe sub antiriu, după cap. Era slab, mijlociu la stat, cu nasul turtit și cu niște ochi albaștri șterși, ce păreau, pe fața pământie, curat ochi de hoț, iar nu ochi de rob al lui Dumnezeu. " Citește mai puțin...