Creanga de aur

CREANGA DE AUR - Roman de Mihail Sadoveanu, apărut în 1933, cea "mai enigmatică dintre creațiile sale. A fost trecută sub lăcere de critica vremii, surprinsă de noutatea subiectului și de implicațiile sale simbolice.
Citește tot rezumatul cărții Creanga de aur... Interesul pentru Creangă de aur e de dată relativ recentă și se explică prin motivele ezoterice ce deschid această proză pe alte coordonate decît cele realiste. Eroul, Kesarion Breb parcurge un drum lung al inițierii. Pleacă la porunca magului dintr-o Dacie imemorială, se rupe un timp de muntele sacru și de peisajul său primordial pentru a se desăvîrși în misterele universale. Ajunge în templul secret din Egipt, dar romanul trece peste această perioadă a devenirii sale întru înțelepciune pentru a se opri "asupra inițierii în și prin istorie, la Bizanț. Lui Breb îi este caracteristică o capacitate ieșită din comun de a observa, de a alătura și judecă dintr-o perspectivă ultima oamenii, văzîndu-i nu doar într-un context, într-un loc sau epoca; el știe să proiecteze realitatea dincolo, într-o eternitate de tipologii, și să le surprindă semnificația transcendentă și ezoterică. Inteligent, perspicace, cunoscător al misterelor, se situează peste orice pasiune, - sau, cel puțin acesta e punctul inițial al unei evoluții; aceasta devine mai apoi, imprevizibilă. Inteligența instituie un punct de observație impasibil asupra realității și enigmelor ei, care, sub ochiul lui rece, se dezleagă și devin inteligibile. Dar una e să dezlegi enigme - de genul celei rezolvate de Breb pe cînd se îndreptă spre Amnia - și alta e viață. Ea cere nu doar judecata rostită imparțial din afară, ci impune participarea. Breb va descoperi deci un alt adevăr: că înțelegerea arc o latură afectivă, că e necesară o simpatie naturală pentru oameni. Condiția cunoașterii sub specie aeternitatis nu o exclude pe cealaltă: una fixează, alta deschide cadrul și introduce în el surpriza; dimensiune pe care Kesarion Breb va trebui să o accepte împotriva voinici sale. Inițiatul va cunoaște dragostea pentru Maria din Amnia, deoarece neprevăzutul, el însuși, ține de destin și inițiere. Romanul narează la modul enigmatic; dificultățile nu țin de nivelul simbolic, ci de tratarea eliptică a unor momente ale acțiunii și, mai ales, a trăirilor și sentimentelor. Ele nu ies la lumină pe parcurs, se precizează într-un lung proces al dezvăluirii unei adîncimi a sufletului unde există ura sau iubirea, la fel de greu de mărturisit. Tranzițiile, în roman, sînt bruște; între diferitele momente și locuri există hiatusuri, dar ele revelează semnificații de adîncime. Așteptarea cititorului e contrariată de alternanță, de subită trecere de la o lume mitică, a dacilor, la alta, istorică, a bizantinilor, de la natura simplă, la civilizația opulentă, strălucitoare a orașului imperial. Dacă povestea lui Breb e a unei iubiri romantice, coordonatele pe care se proiectează sînt mult mai largi. Cînd, după prima sa apariție, protagonistul intră, în 787, în Bizanț, după ce a petrecut deja ani lungi în templul secret din Egipt, el vede etalindu-se în fața lui bogăția și mizeria. Interpretează această lume, atît de nouă pentru el, din unghiul celui care intuiește și cunoaște semnificația reală. Fragment din cartea "Creanga de aur" de Mihail Sadoveanu "Mai târziu s-au adunat într-altă încăpere, a peșterii săpate în stâncă, de unde, prin ochiul rotund de lumină, se vedea în cerul limpede luna în al treilea pătrar: nouri străvezii lunecau pe aurul ei din când în când cu repeziciune, curgând dinspre miazăzi, ceea ce arată că austrul de la Marea-din-mijloc vine asupra pământului Daciei, ca să topească cele din urmă omături și să elibereze florile primăverii, la marginea apelor care sar trepte de piatră, sfărâmând argint. La câmpie, de mult zburda mieii, și în ostroavele Istrului gaștele sălbatice scot cel dintâi rând de pui. În orzurile plugarilor de la câmpie se poate ascunde ciocârlia. Se auzea ușor fâșâitul vântului în brazi. Copiii slujeau la masă frățească, în talgere de argint, gustarea ascetică poruncită tagmei lor. La legumele și rădăcinile fierte nu adăugau decât puțin ulei proaspăt de jir. Tot astfel la frunzele nouă de grâusor culese de pe coastele însorite. Azimă, coaptă de lespezi fierbinți, era făcută dintr-o făină adusă în dar de departe de binecredincioși și lăsată în văi, în loc anumit, hărăzit singuratecului de pe opcină. Cămara de sus mai cuprindea, în harzoburi de scoarță, bureți uscați, pădurețe și alune, afine acrișoare și căline amare. Acelor slujitori ai lui Dumnezeu, închinați unei rânduieli a spiritului, nu le era îngăduită nici mâncarea de carne, nici băutura amctitoare. Într-adevăr, partea cea mai plăcută a cinei lor era o lamură, care nu se mestecă și nu se soarbe, necunoscută oamenilor de rând. Căci vorbele și gândurile despre lucrurile hotărâte de Dumnezeu să rămâie taină sunt, pentru cei nedeprinși cu ele, o primejdioasă otravă. Breb își cunoștea de mult învățătorul și-1 privea îngrijat, socotindu-1 ros de suferință. În noaptea aceea n-avea bucuria pe care o arată de obicei la adunările ucenicilor săi. Rămânea aspru și părea a se întoarce necontenit în sine. " Citește mai puțin...