Viata lui Stefan cel Mare

O carte cu titlul Viața lui Ștefan cel Mare a scris, încă de pe timpul domniei lui Cuza, multivalentul scriitor Dimitrie Bolintineanu, autor și al altor biografii de domnitori români (Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza), precum și al uneia a împăratului Traian, intitulată Viața lui Traian August, fondatorul neamului românesc (1869).
Citește tot rezumatul cărții Viata lui Stefan cel Mare... Așadar, ca biograf al lui Ștefan cel Mare, Mihail Sadoveanu are un notabil predecesor, iar dacă punem la socoteală și Istoria lui Ștefan cel Mare a lui Nicolae Iorga, din 1904, publicată la împlinirea a 400 de ani de la stingerea faimosului domn al Moldovei, are încă un predecesor, pe cel mai de seamă. Nu este exclus să mai fie și alții care să fi scris vreo biografie a celui de la a cărui înscăunare la cârma Moldovei număram în 2007 nu mai puțin de 550 de valeaturi. Și tot în acest an 2007 s-au împlinit 15 ani de când Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a înscris pe superilustrul voievod moldovean în sinaxar, sanctificându-l sub numele de Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Nicolae Iorga - pe bază de documente (în cartea sa, istoricul, literat și el, face 378 de trimiteri exacte la tot felul de izvoare) - ne înfățișează îndeosebi un Ștefan rațional, chibzuit în toate cele. ,,El - scrie Iorga - nu era un om pornit, nu era un suflet dorit de faimă, nu era un poet al războaielor, ci un om de cârmuire care cântărește puterile, prevede sfârșitul lucrurilor, și, rece între prieten și dușman, între creștin și păgân, se îndeamnă numai la fapte în adevăr folositoare țării sale" (Istoria lui Ștefan cel Mare, Editura pentru Literatură, București, 1966, p. 78). Tot Iorga este de părere că în Ștefan cel Mare poporul român și-a găsit "cea mai deplină și mai curată icoană a sufletului său ". Dar istoricul nu scoate în relief la tot pasul pioșenia domnitorului miruit în 1457, pe câmpia numită Direptate, de un mitropolit numit Teoctist. Tocmai pioșenia, cucernicia, religiozitatea ieșită din comun a donmitorului este trăsătură asupra căreia stăruie Sadoveanu în paginile sale, motivând astfel actul sanctificării săvârșit în urmă cu 15 ani, sub oblăduirea Bisericii de către un alt Teoctist, mai mare în cin decât acela din veacul al XV-lea. Fragment din cartea "Viața lui Ștefan cel Mare" de Mihail Sadoveanu "La anul `58 a venit veste de mirare între moldoveni, cu neguțătorii din sus, cum ca Vladislav, craiul Țării Ungurești, a căzut jos și a murit, la petrecerea nunții sale. Asemenea lucru nu se întâmplă oamenilor de rând. Pentru domnia acelei țări a fost semn, căci Dumnezeu a îngăduit să cadă cumpăna alegerii sale înspre un fecior tânăr, abia de cincisprezece ani, feciorul lui Iancu-Vodă. Iar nunta cea veselă s-a prefăcut în una crâncenă, căci unii magnați au tras în altă parte; și s-a amestecat și Maiestatea sa împăratul Frederic, neavând ce face la împărăția nemțească și dorind să fie și la Ungaria crai. Matiaș nu s-a putut așeza desăvârșit în scaunul Țării decât după trei ani, între tulburări și răscoale, ajutându-1 puterea unora dintre nobili și cumințenia altora. El însuși fiind un tânăr aprig și semeț, deși râvnea la fapte mari, nu uita să numere cu grijă pe potrivnicii săi, ca să le plătească la timp cu cel mai potrivit metal. Între acești potrivnici se aflau sașii de la Ardeal, care ținuseră cu împăratul lor neamț, precum și Ștefan-Vodă, care rostise vorbe potrivite că domniile țărilor nu sunt dulciuri să le mănânce, nici jucării să le strice copiii. Cătră anul `62, apăsarea moldovenilor asupra hotarului leșesc sili pe Măria să înțeleptul Cazimir-Crai să-și trimeată soliile pentru o pace desăvârșită, primind de la Voievodul Ștefan jurământul de vasalitate, după formulele de la Alexandru cel Bun. Acest legământ scris trebuia urmat de cel atunci când craiul va putea să-și lase pricinile lui de la hotarul de miazănoapte și apus al Republicii și când și Ștefan-Vodă va găsi un răgaz între năcazurile vremii. Căci din miazăzi se ridicau iarăși ostile lui Mahomet-Sultan. Punându-și iscăliturile și pecețile pe pergament, Preasfințitul Teoctist cu boierii și castelanii și împuterniciții regali se firitisiră și se îmbrățișară pentru liniștea popoarelor lor creștine. Totuși, curtenii moldoveni, după obiceiul neamului, nu se putură opri să nu zâmbească și să nu amestece șoapte că domniile lor Muzilo de Buciaci și Stanislav, căpitan de Halici, și ceilalți șleahtici leși au poftit la Suceava, și că această poftire nu s-a săvârșit decât după ce pribeagul Petru Aron a părăsit Lehia." Citește mai puțin...