Nicoara Potcoava - FORMAT PDF

Nicoară Potcoavă este un roman istoric scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima oară în volum în anul 1952 de către Editura Tineretului din București. Este ultimul roman al scriitorului, reluând acțiunea romanului Șoimii (1904), publicat de autor cu aproape o jumătate de secol în urmă.Subiectul celor două romane este același, dar există deosebiri semnificative de substanță între cele două cărți.
Citește tot rezumatul cărții Nicoara Potcoava... Acțiunea romanului se petrece în Principatul Moldovei după uciderea domnitorului patriot Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574) și urcarea pe tron a lui Petru Șchiopul. Romanul prezintă luptele pentru putere din Moldova, fiind inspirat din viața lui Ioan (Nicoară) Potcoavă. Fiu după mama al domnitorului ucis, hatmanul Nicoară Potcoava întreprinde în Moldova o incursiune fără succes pentru a-l pedepsi pe trădătorul Irimia Golia, iar apoi se întoarce în tabăra cazacilor zaporojeni de pe malurile Niprului, cu care pregătește o acțiune militară mai amplă pentru a-l alunga pe uzurpatorul Petru Șchiopul și a prelua domnia țării. Nicoară Potcoava preia tema datoriei și a dragostei din romanul său de tinerețe, aducând o perspectivă istorică mai precisă și o viziune filozofică profundă asupra istoriei.Spre deosebire de romanele istorice mai vechi, accentul este pus aici pe o meditație asupra istoriei și pe folosirea unui limbaj de factură cronicărească. Fragment din cartea "Nicoară Potcoavă" de Mihail Sadoveanu "A doua zi soarele a răsărit în senin și, după ploaia nopții, codrul a lucit de mii și mii de nestemate ca flori fără nume și degrab trecătoare. Văzduhul era curat. Călătorii cât și localnicii îl simțeau intrând în ei ca pe un vînat bun. Soborul monahilor ieșise cu starețul în afara porții ferecate, ca să fie de față la plecarea Măriei sale Nicoară. I-au urât cale fericită și lui, și ostenilor și au rămas o vreme privind cum se duc. De lucirea biruitoare din ochii călătorului domnesc, pe care o băgaseră de samă acei monahi, se bucură mai ales uncheșul Petrea, care amestecă aducerile lui aminte cu anii de pruncie ai lui Nicoară, la curtea lui Iurg Litean. Într-acolo el și cel ce fusese prunc umblau acum fără grabă, ca lene a unei plăceri. Căpitanul Petrea era acum bătrân, iar pruncuțul cărunt. În asemenea bună stare a spiritului au umblat prin valea îngustă a Șomuzului, pe lângă niște lunci bătrâne rămase în stăpânirea Domniei după moartea lui Șendrea hatmanul; căci acele pământuri și lunci de la Dolhești, unde se află gropnița lui Șendrea, cumnatul lui Ștefan bătrânul, fuseseră, împreună cu toată valea, zestrea surorii Voievodului. Și din acel timp rămăseseră uitate; Domnia nu le socotise vrednice a fi dăruite boierilor celor mari. Călătorii băgau de samă o rânduială a satelor deosebită decât în alte părți pe unde umblaseră. Gospodării își vedeau fără grijă de prisăci și și se închinau cu voie bună la trecerea acelor străini. Vite albe pășteau pe lunci; numai cât dealurile care străjuiau din dreapta și din stânga păreau a copleși valea. Astfel au ajuns la prânzișor, cu rânduială șîută, la un pod de peste Șomuz și la o moară, pe unde drumul începea să suie un holm înalt, cătră valea largă a Șiretului, departe, spre curtea veche a amintirii. " Citește mai puțin...