Rezumat Revista Yoga Nr. 99-100 - * * *

Magazin Yoga. Pentru că în universul tău lăuntric este întotdeauna loc pentru mai bine Iată că, împreună cu acest număr, avem 100 de apariții. S-ar putea spune că am crescut totodată și noi în mod gradat alături de această revistă.
Citește tot rezumatul cărții Revista Yoga Nr. 99-100... Am îngrijit-o cum ne-am priceput, cât mai bine. Am investit de fiecare dată eforturi constructive, entuziaste și am investit dăruire și entuziasm în aproape fiecare pagină. Atunci când ne-a fost ceva mai greu, am implorat cu umilință  și speranțe îndreptățite ajutorul lui Dumnezeu care nu a întârziat să apară de fiecare dată. Toate acestea s-au petrecut pentru că nu numai ea a avut nevoie de noi, ci și noi am avut în mod constant nevoie de ea. Și iată că am reușit să mergem mai departe, din ce în ce mai bine, sub privirea vigilență, iubitoare, plină de bunăvoință și răbdare a ghidului nostru spiritual. În mare parte, și lui îi datorăm această revistă aniversară și urmărim să manifestăm și de acum înainte cât mai multă umilință și recunoștință pentru ajutorul ce s-a revărsat adeseori în ființa noastră de la Dumnezeu. Ne dorim mai mult ca niciodată, cu ardoare, ca revistă Yoga Magazin să devină sursa privilegiată care să ne învăluie mereu în lumina înțelepciunii dumnezeiești, care ne aduce o ghidare plină de înțelepciune în viață și mai ales în inimi, dar și în suflete. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Revista Yoga Nr. 99-100?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Revista Yoga Nr. 99-100 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ