„Cartea de față reprezintă o formă [...] de exorcism. „Geniul inimi” e răspunsul unui poet la o experiență personală plenitudinară, în care bucuria și suferința se întrepătrund reciproc pentru a exprima, împreună și tensionat, starea de grație.
Există o voce a experienței biografice în această carte scrisă febril, o alta de martor sau de participant la istorie, tot așa cum există o voce a puterii și una a victimei. Deasupra tuturor stă, însă, nu neapărat triumfătoare, dar lucid-cerebrală, chemarea celor două credințe pentru care merita să trăiești și să-ți rememorezi viața atunci când ai ajuns cu ea la răspântie: credința în cultura modelelor care te-au precedat și credința deloc ingenuă, ci ivită din cunoaștere, în sacralitatea profundă a celor trăite și în transcendență.” (Ștefan Borbély) “Cartea Aurei Christi “Geniul inimii” pare o stâncă masivă, singuratică, într-un peisaj „mioritic”. “Geniul inimii” are originalitate și forță. Prima parte e lirică, a doua (într-un fel) – o comedie negru-satirică, a treia – predominant epic-narativă. Prima parte este excelentă; mi-am însemnat un număr de poezii memorabile. A doua, în centrul ei mai ales, are secțiuni, pasaje extrem de interesant-plăcute-amuzante, în pofida tonului, uneori, foiletonistic. A treia e impresionantă în ansamblu, armonios-coerență, de o sinceritate sfâșietoare. În tot volumul, istoricul, religiosul, subiectivul se leagă foarte frumos între ele. Nu-mi plac laudele la adresa lui Nietzsche! De fapt, cum se leagă acest autor de Biblie, de Evanghelii?! Aura Christi poate fi mândră de o realizare majoră, cu totul originală. Probabil, nu l-a citit pe romanticul britanic Wordsworth; dar el e cel care a scris (sau a început să scrie) o memorabilă autobiografie în versuri. Puțini l-au continuat. Am putea spune că Aura se numără printre cei puțini.“ (Virgil Nemoianu)
