„Când Liviu Rebreanu trece la romanul orășenesc, el eludează pe cât se poate înfățișarea de indivizi și se refugiază în monografia unei pasiuni, a unei porniri, adică în romanul psihologic, conștient sau nu de lipsa putinței de a intui personaje.
Ciuleandra e un astfel de roman analitic. […] Materia romanului o formează această trecere treptată de la logică aparent normală la conduita și ținută demențială…“ - George Călinescu „Marea dimensiune a operei lui Rebreanu este tragicul. În cadrele unui psihologism sprijinit încă pe conexiuni simbolice (epice și caracterologice) conștiința «dialogizată» din Pădurea spânzuraților a devenit în Adam și Eva, Ciuleandra ori Jar, autentic dialog cu subconștientul. Romanul românesc și-a pierdut, chiar înainte de a ști, integritatea clasică, netăgăduindu-și însă specificul spiritual și umanismul...“ - Al. Protopopescu
