Rascoala - Liviu Rebereanu

Liviu Rebreanu (1885–1944), prozator și dramaturg, membru al Academiei Române, a fost creatorul romanului românesc modern. Opera sa, diversă din punct de vedere tematic și narativ, cuprinde câteva romane de referință pentru literatura română – Ion (1920), Pădurea spânzuraților (1922), Adam și Eva (1925), Ciuleandra (1927).
Citește tot rezumatul cărții Rascoala - Liviu Rebereanu... Văzută ca o continuare a lui Ion, Răscoală a căpătat forma de proiect literar încă înainte de război. […] Romanul e o adevărată frescă istorică, realizată însă nu prin ilustrare panoramică, ci printr-o extraordinară concentrare sugestivă. Mișcarea epică, datorită vigoarei și puterii rezumative, dobândește un caracter monumental, pentru că transcrie admirabil viața masei într-un moment al ei dramatic, esențial și definitoriu. Pornind de la răscoalele care au zdruncinat puternic întreaga societate românească, Rebreanu caracterizează prin figuri reprezentative mentalitatea și comportarea celor mai variate straturi sociale. […] Ca și Ion, ca și alte lucrări ale lui Rebreanu, Răscoala e un model de creație epică solid construită, cu episoadele riguros înlănțuite de o intrigă bine închegată. - Ovid S. Crohmălniceanu Fragment din romanul "Răscoala" de Liviu Rebereanu: "Ajuns în cele din urmă în fața boierilor, Pavel Tunsu cu mutra amărâtă și glas plâns pățania copilașului său și bani pentru batjocură îndurată. Diversiunile acestea erau placul prefectului, care socotea că, oferindu-le satisfacție în lucrurile mici, vor da uitării fiebunfile cele mari. Puse lui Pavel , diferite întrebări, îl compătimi și porunci primarului să facă încă o anchetă oficială, să înregistreze plângerea omului și justele lui pretenții, ca pe urmă el, prefectul, să poată obliga pe domnii automobiliști la plata cuvenitelor despăgubiri și în același timp pedepsească după lege. Declarația, făcută cu o gravitate solemnă stârni într-adevăr mulțumiri, care se exprirnau într-o mișcarc ușurare și în mulcomirea glasurilor. De cum a apărut Pavel Tunsu cu plângerea, Petre Petre prinse a se neliniști, a se roși și a mormăi. Se vârâse dintru început în față unde erau fruntașii satului. Stătea chiar alături de plutonierul Boiangiu. A ascultat cuminte și respectuos toate frazele fectului și mai cu sfințenie pe ale bătrânului Iuga, ba de cfilt ori, când unii oameni prea strigau, Petre s-a uitat urât spre dânșii, parcă i-ar fi dojenit. S-a schimbat însă la față când a auzit de coană cu automobilul, mânia copleșindu-l ca o flacără arzătoare. Se stăpânea și stăpânirea mai mult îl durea. Apoi când prefectul, a pomenit despre domnii automobiliști, Petre a izbucnit, aproape fără voia lui, parc-ar fi vrut să-mpiedece o nedreptate, cu o aspră, răgușită și cu o văpaie în ochi: - Numai cucoana e de vină, domnule prefect, c-a venit peste noi, să ne zgândare necazurile!" Citește mai puțin...