Îi avertizez de la început pe fanii lui Rebreanu că Adam și Eva este cu totul diferită de operele ce l-au consacrat (poate puțin asemănătoare cu Pădurea Spânzuraților în ceea ce privește iubirea dintre Apostol Bologa și Ilona).
O carte de metafizică desfășurată pe fundalul unei iubiri. Sau invers. Poate fi interpretată în ambele feluri, pentru că până la urmă iubirea este metafizică. Ideea principală a cărții este reprezentată de căutarea sufletului pereche de-a lungul mai multor vieți. Astfel, sub încarnarea a 7 personaje în diferite epoci și spații geografice – Mahavira în India, Unamonu în Egiptul Antic, Gungunum in Babilon, Axius în Roma Antică, Hans în Germania medievală, Gaston în Franța revoluționară și Toma Novac în România interbelică – principiul masculin își caută perechea pentru a se reîntregi, deoarece după cum explică autorul prin intermediul personajului Aleman: Bărbatul și femeia se caută în vălmășagul imens al vieții omenești. Un bărbat din milioanele de bărbați dorește pe o singură femeie, din milioanele de femei. Unul singur și una singură! Adam și Eva! Căutarea reciprocă, inconștientă și irezistibilă e însuși rostul vieții omului. Povestea de iubire este mai dramatică decât toate celelalte povesti cunoscute, chiar decât a faimosului cuplu Romeo și Julieta, deoarece în vreme ce eroii lui Shakespeare suferă din cauza iubirii neîmplinite o singură dată, eroii cărții “Adam și Eva” trăiesc de nenumărate ori această deznădejde. Acest lucru se întâmplă fiindcă: O viață omenească nu ajunge pentru a prilejui întâlnirea bărbatului cu femeia. Spațiul și timpul sunt piedici pe care sufletul, strâns în obezile materiale, numai treptat le poate învinge…intervin (și) obstacolele convențiilor sociale, care de multe ori sunt mai puternice decât puterile oricărui om. De-abia după parcurgerea a 7 vieți (număr magic după cum ne spune Rebreanu) cei doi se pot regăsi și realiza “unitatea desăvârșită prin dualitate”. Surprinzătoare este latura metafizică a lui Rebreanu, descoperită de-abia cu prilejul acestei cărți. Descrierile sale, în special cele în care prezintă traseul sufletului și transformările pe care le suferă conștiința demonstrează o solidă cultură în acest domeniu (cine s-ar fi așteptat). La fel de tulburătoare sunt descrierile suferințelor fizice pe care le suferă personajele în carte și care modifică povestea clasică de iubire. Cu siguranță nu sunt recomandate celor slabi de înger! Și cei care nu sunt impresionați nici de povestea de iubire, nici de disertațiile spirituale pot găsi ceva care să le placă în carte: descrierile spațiilor prin care se perindă sufletele întrupate ale celor doi. Rebreanu reușește să suprindă cu mare artă și veridicitate momente din epocile trecute și ne induce senzația pregnantă că suntem contemporani cu cele descrise. Adam și Eva este cu adevărat o carte inedită în peisajul literaturii românești, o carte care te îndeamnă la visare, la reconsiderarea perspectivei asupra iubirii și care te face să îți pui întrebări. Multe întrebări…