Avem în Pădurea spânzuraților unul dintre acele romane care s-au impus nu doar printr-o temă majoră, dar și prin încercarea de a schimba formula literară. E. Lovinescu prevăzuse că romanul modern se va îndrepta spre viața urbană, după ce fusese dominat de interesul pentru sat, și spre psihologie, după ce socialul prevalase.
Paradoxul face ca tocmai scriitorii ardeleni, majoritatea, fii de preoți, de învățători sau de notari de la țară, să fi fost aceia care să „importe” în România tematică rurală. Nu scrisese, în definitiv, Rebreanu însuși Ion? În Pădurea spânzuraților el face pasul spre urban și psihologic. Mai exact, o jumătate de pas, poate totuși cea mai importantă. Al doilea roman al lui Rebreanu este unul de tranziție, între două vârste ale genului. Liviu Rebreanu nu e doar un martor al celei mai radicale prefaceri din istoria romanului românesc, dar un actor important. Între Ion și Patul lui Procust romanul românesc își schimbă înfățișarea, comportamentul și stilul de viață. Pădurea spânzuraților reprezintă o treaptă. Nici un alt roman al vremii nu ne ajută în egală măsură să înțelegem această schimbare. - Nicolae Manolescu