Strada Sardinelor

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Romanul Strada Sardinelor a fost ecranizat în regia lui David S. Ward, cu Nick Nolte în rolul principal. John Steinbeck a primit Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1962.
Citește tot rezumatul cărții Strada Sardinelor... Personajele din romanul Strada Sardinelor își duc viața la periferia orășelului Monterey, printre pescăriile de sardine. Doc, protagonistul poveștii, este biolog marin, studiază și adună creaturi ale oceanului de pe toată coasta Californiei. Majoritatea acestora sînt trimise la universități, muzee și laboratoare de pe întreg continentul. Însă, dincolo de pasionanta sa activitate, Doc este un personaj excentric pentru cei din jurul său: un individ mărunțel cu o barbă impresionantă și accese de furie oarbă. Însă poate fi și cea mai charismatică și amabilă ființă din lume, genul de om care își scoate pălăria cînd trece pe lîngă un cîine, iar cîinele îi răspunde cu un zîmbet – și, de asemenea, un excelent ascultă­tor, curios să afle cîte ceva despre oricine, astfel încît toată lumea care îl cunoaște îi arătă simpatie. Acești oameni simpli și sinceri, stîngaci și nepricepuți într-ale vieții vor deveni, nouă ani mai tîrziu, protagoniștii celebrului roman Joia dulce.   Fragment din roman:   „În ciuda naturii sale prietenoase și a numărului de prieteni, Doc era un bărbat singuratic și diferit de ceilalți. Mack era probabil cel mai conștient de acest lucru. Într-un grup, Doc părea mereu singur. Când erau aprinse luminile, trase draperiile și răsunau cânturi gregoriene, Mack privea către laborator de la „Palatul azil de noapte". Știa că Doc era cu o fată, dar toată scena îi inspiră un sentiment de însingurare cumplit. Chiar și în tandra apropiere de o fată, Mack îl simțea pe Doc însingurat. Doc era o pasăre de noapte. Luminile nu se stingeau toată noaptea în laborator, și totuși părea să fie activ și în timpul zilei. Cât despre valurile grele de muzică, acestea se auzeau din laborator la orice oră din zi sau din noapte. Uneori, când întunericul domnea peste tot, iar somnul părea să fi venit în sfârșit, vocile cristaline ale copiilor din Corul Capelei Sixtine se revărsau dincolo de ferestrele laboratorului. Doc trebuia tină pasul în munca sa de colectare. Încerca să prindă momentele când mareea era favorabilă de-a lungul coastei. Stâncile și plajele constituiau stocul său. Știa unde se găsea fiecare viețuitoare atunci când avea nevoie de ea. Toate câte le vindea se înșiruiau, ordonate, de-a lungul coastei: chitoni aici, caracatite dincolo, viermi tubulari într-un loc, pansele-de-mare în altul. Știa unde să le găsească, dar nu le putea colecta oricând poftea. Deoarece Natura își ținea articolele sub cheie și le dădea drumul numai din când în când. Doc nu trebuia să cunoască numai mareele, ci și momentele când un anumit reflux scotea la iveală ceea ce trebuia într-un anumit loc. Când se întâmplă un astfel de eveniment, își împachetă instrumentele în portbagajul mașinii - borcane, sticle, lamele și conservanți - și o pornea către plajă sau reciful sau marginea stâncoasă unde se găseau animalele dorite.” Citește mai puțin...