Cartea de față, despre puterea inteligenței emoționale în leadership, este prima culegere cuprinzătoare în care autorul își adună descoperirile cheie în domeniu. Acest material, adeseori extras din celelalte cărți ale lui Daniel Goleman, care și-au demonstrat din plin eficiență, e de natură să sprijine dezvoltarea unui management performant și inovator.
"Am adunat la un loc, rezumându-le într-o singură carte, esența scrierilor mele din ultimii douăzeci de ani, care ilustrează cel mai bine impactul pozitiv al inteligenței emoționale asupra excelenței individuale și organizaționale. Luați această carte ca pe o trusă de scule. Fiecare capitol este un instrument unic și util, care-i ajută pe lideri, traineri, recrutori de resurse umane, administratori și educatori să-i ghideze și motiveze cu eficiență pe ceilalți." - (Daniel Goleman) Fragment din lucrare: „Emoțiile sunt foarte intense, trecătoare, iar uneori perturba muncă; stările de spirit includ de regulă sentimente mai puțin intense, mai durabile și, în principiu, nu interferează cu acțiunea imediată. Iar un episod emoțional lăsă de regulă o stare de spirit corespunzătoare, persistența: un flux subtil, continuu de sentimente, care circulă prin întregul grup. Deși pot să pară lipsite de importanță din punct de vedere profesional, emoțiile și stările de spirit au consecințe reale asupra desfășurării activității. Anxietatea moderată a liderului poate să acționeze ca un semnal conform căruia un anumit element necesită mai multă atenție și mai multe precauții. De fapt, o dispoziție serioasă poate fi de un real ajutor atunci când se analizează o situație riscantă — iar prea mult optimism poate conduce la ignorarea pericolelor. Un val neașteptat de mânie poate să-i atragă atenția liderului asupra unei probleme urgente — cum ar fi dezvăluirea faptului că un director executiv a hărțuit sexual pe cineva să-l facă să-și redirecționeze energia, îndepărtându-se temporar de problemele cotidiene către găsirea unei soluții, cum ar fi creșterea eforturilor organizației de a elimina cazurile de hărțuire sexuală. Deși o doză moderată de anxietate (ca în cazul unui termen-limită iminent) poate contribui la focalizarea atenției și energiei, o stare prelungită de îngrijorare poate să saboteze relațiile liderului cu ceilalți și să afecteze performanțele în muncă, diminuând abilitatea creierului de a procesa informațiile și de a reacționa eficient. Pe de altă parte, un râs sănătos ori o dispoziție optimistă amplifică de cele mai multe ori abilitățile neurale cruciale pentru desfășurarea activității în bune condiții. Atât dispozițiile bune, cât și acelea proaste tind să se perpetueze de la sine, în parte din cauză că ele influențează percepțiile și amintirile: atunci când oamenii sunt bine-dispuși, ei văd partea pozitivă a situației și lucrurile bune din ea, în vreme ce indispușii se opresc asupra părții negative.”
