Rezumat Focus - Daniel Goleman

Autorul cărții Inteligența emoțională (bestseller international) revine în atenția publicului cu o perspectivă originală asupra uneia dintre resursele impropriu exploatate în ziua de azi: atenția, ca ingredient secret al performanței.
Citește tot rezumatul cărții Focus... De peste 20 de ani, psihologul Daniel Goleman studiază cele mai noi descoperiri din științele socio-umane (și nu numai). În cartea de față, el înfățișează argumente captivante în favoarea dezvoltării atenției — această calitate mentală rareori analizată și din păcate subestimată, dar de o importanță covârșitoare pentru felul în care navigam prin viață. Atenția funcționează ca un mușchi: dacă nu e antrenată, se atrofiază; în schimb, folosită cum trebuie, se dezvoltă și crește. Într-o epocă în care elementele ce te pot distrage pândesc la tot pasul și sunt imposibil de înlăturat, Daniel Goleman demonstrează că, mai mult ca oricând, avem nevoie de o atenție tot mai ascuțită pentru a înfrunta adversitățile și a prosperă. Daniel Goleman distinge trei tipuri de atenție: cea orientată asupra propriei persoane, cea care se abate asupra altora și cea îndreptată către mediul înconjurător. Viața nu-și poate atinge potențialul maxim, fără a le acorda importanța cuvenită tuturor acestor tipuri de atenție. Autorul arată în ce fel au nevoie oamenii de toate cele trei tipuri de atenție, prezentând în carte numeroase studii de caz, din domenii de activitate extrem de diferite — de la sport și educație, până la arte și afaceri. Focus face lumină în acest subiect și arată limpede ce îi desparte pe amatori de profesioniști și ce anume face diferența între un om obișnuit și unul de succes. DANIEL GOLEMAN e un renumit psiholog, autor și jurnalist american. S-a născut în Stockton, California, pe 7 martie 1946, într-o familie de profesori de științe umaniste. După ce absolvit Amherst College, a urmat cursurile Universității Berkeley din California. A studiat și la Harvard, în cadrul unui program de psihologie clinică, analizând mintea umană dintr-o perspectivă interdisciplinară. Prin intermediul unei burse doctorale, a făcut cercetări în India privind sistemele antice de psihologie și practicile de meditație în religiile asiatice, apoi a revenit la Harvard pentru a-și finaliza lucrarea de doctorat. Ulterior, a obținut o bursă postdoctorală datorită căreia s-a reîntors în Asia pentru a-și continua cercetările de psihologie antică. După încheierea studiilor, a predat la Harvard, apoi a scris pentru revista Psychology Today, după care a lucrat mulți ani ca jurnalist pentru New York Times, scriind articole despre creier și științele comportamentale. De asemenea, a colaborat cu multe alte publicații prestigioase. Este cofondator al Consorțiului pentru Cercetări privind Inteligența Emoțională în Organizații, instituție a cărei menire este aceea de a cataliza cercetările referitoare la rolul inteligenței emoționale în creșterea eficienței la locul de muncă. De multă vreme, susține discursuri în fața grupurilor de profesioniști, oameni de afaceri și studenți, fiind frecvent invitat pentru a vorbi și în cadrul unor conferințe. A fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer. Cea mai vândută carte a sa, Inteligența emoțională (apărută în traducere la Curtea Veche Publishing, ed. a III-a, 2008), a fost publicată în 40 de limbi și s-a tipărit în peste 5 000 000 de exemplare. „Goleman ne oferă o argumentație extrem de convingătoare — motiv să renunțăm din când în când la smartphone.“ Financial Times „Am învățat ceva nou de pe fiecare pagină din Focus. E un ghid indispensabil, dacă vrem să ținem sub control atenția; ca rezultat, ne vom ține sub control ­întreaga viață.“ Tony Schwartz CEO la The Energy Project „Daniel Goleman a prescris rețeta perfectă pentru a combate deficitul de atenție din afaceri și din viața personală… Trebuie citită!“ Chip Conley fondator al lanțului hotelier Joie de Vivre Hospitality Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Focus?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Focus și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Focus scrisă de Daniel Goleman. Focus a apărut în anul 2014. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2014 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Focus este editura CURTEA VECHE - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura CURTEA VECHE aici. Cartea Focus face parte din categoria Psihologie Practica. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 320 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Focus și, de asemenea, sperăm că autorul Daniel Goleman, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde