Levantul

Stocul exemplarelor semnate de către autor a fost epuizat . •  Autor distins  cu Thomas Mann Prize pentru literatură Ediție adnotată de Cosmin Ciotlos L-am început în 1987, cred că era primăvară.
Citește tot rezumatul cărții Levantul... Eram un amărât de profesor la o școală generală din fundul Colentinei, proaspăt căsătorit și cu o proaspătă fetiță în cărucior. Am început Levantul pe un colț de masa de bucătărie acoperită cu mușama, bătând la mașină cu o mână, iar cu cealaltă împingând căruțul înainte și-napoi pe vinilinul murdar al bucătăriei. Timp de un an și jumătate am scris vreo șapte mii de versuri lăsându-mă, pur și simplu, purtat de „zefirii“ stilurilor și-ai prozodiei. După vreo trei cânturi am știut că poemul avea să fie o epopee clasică, în douăsprezece părți, și că va cuprinde o lume autosuficientă și completă, cu geografia și istoria ei, cu poveștile ei amoroase și politicești, cu intrigile și trădările ei, cu filozofia și fantasmele ei. Ultimele părți, tot mai transparent pamfletare, le-am scris cu urechea lipită de radio, ascultând, ca toată lumea, Europa Liberă. Vodă „și al lui perfect orând“ mai aveau foarte puțin de trăit… Am terminat poemul prin toamna lui 1989, cu câteva luni înainte de „revoluțiunea“ ce-avea să se dovedească la fel de suspectă ca și cea din poema mea: „Știu, e un eșec penibil, știu, taruki și paluki…“ - Autorul Fragment din „Cântul al doisprezecelea”:   „Floare-a lumilor, otravă ce distili între petale, Semiluna care aur pui pa turle dă cristale, Vis al lenesei cădine ce pe perini de atlaz Fundul greu strevede dulce pân salvării de șiraz, O, Levant, ostroave-n marea limpezită ca paharul, Sertăraș unde miroasa cimbrul și enibaharul Ce Dimov într-o poemă n-apucă a mai descri, Zeci de tronuri hade-n cari sade câte-un Hangerli, O, Levant, Levant feroce ca și pruncul care bate Cuie într-o pisicuță adormită — cine poate Neagra ta tristețe-a trage-n al său pept și a sta viu? Când pornii poema asta cât eram de cilibiu! Joacă îmi părea a face să trăiască-n epopee Spangă de bărbat alături de pept fraged de femee, Stiluri mult sofisticate să aduc dantr-un condei Cum călugărul înfloare pergămîntul dă minei. Ticluiam, cu muzichie dă clavir și dă spineta, Vreo istorie pe apă, vreun soi de operetă, Plictisit fiind de joasă poesie-a vremii noastre... Cum sucește cofetarul acadele roz, albastre Împleteam și eu la frase, umilitul condeier Rădicând nu turnul Babel, ci doar tortul lui Flaubert.” Citește mai puțin...