Berlin. Vol. 2: Zorii din Alexanderplatz

    Când orașul era încă un oraș, oamenii se trezeau în fiecare dimineață în Berlinul de Vest și în Berlinul de Est, separate prin Zidul necruțător. Când orașul era încă un oraș, Timo, Jakob și Christa nu aveau cum să știe că, într-o bună zi, vor fi nevoiți să deschidă ochii într-o lume fără adulți, în cartierele unui Berlin de nerecunoscut, plin de primejdii.
Citește tot rezumatul cărții Berlin. Vol. 2: Zorii din Alexanderplatz... Un oraș în care, pentru a supraviețui, este nevoie să faci parte dintr-un grup: Gropiusstadt, Havel, Reichstag, Tegel, Zoo. În ciuda luptelor înverșunate însă, toți au ceva în comun: virusul care, la sfârșitul adolescenței, le va curma viața, ca și cum maturizarea ar fi fost o condamnare Ia moarte. Iar virusul nu este singura primejdie. O fiară misterioasă umbla liberă pe străzi, atacă și ucide animale și copii apoi dispare fără urme. lar pentru a se apăra de inamicul invizibil, nu le mai rămâne decât să se alieze și să lupte împreună.      Fragment din roman:       „Vierme muncise toată ziua cu un grup de copii din Reichstag, entuziasmați la gândul că sapă o groapă ca să prindă monstrul. Văzându-i pe toți împreună era greu să-i distingi între ei: vreo doi ieșeau în evidență prin tricourile în culori țipătoare, un al treilea pentru că avea niște blugi evazați cu câteva măsuri bune mai mari, care se târau pe jos și în care se împiedică la fiecare doi pași; în rest, erau fete arse de soare, clăi de păr zburlit și murdar, omoplați și clavicule și alte oase ce se vedeau pe sub pielea trasă.     Ajunseseră într-o zonă potrivită din Tiergarten, nu departe de unde Timo și Roberto găsiseră trupul sfâșiat al cerbului, se împărțiseră în trei echipe și se puseseră pe treabă cu hârlețele, pe rând. La sfârșitul zilei, groapa era lată de vreo doi metri și tot cam pe-atât de adâncă: fuseseră nevoiți să lege o frânghie de trunchiul unui copac ca să intre și să iasă.      Făcuseră rost de o pânză cerată, luată dintr-un magazin cu articole de vânătoare și pescuit, o fixaseră cu niște țăruși de cort în patru colțuri și cu mare finețe presăraseră peste ea pământul scos din groapă. La apus, un ochi atent și-ar fi dat seama că în acea zonă cineva își făcuse de lucru cu pământul, desigur, dar cu cea mai mare probabilitate ar fi călcat pe-acolo fără să bănuiască ceva.     - Hei! Fii atent la harleț! țipă un copil cârlionțat.      Cel care era cât pe ce să-l lovească cu el în cap îl sprijini pe pământ.     - Nu mai văd nimic.     - Ai dreptate, spuse Vierme, ștergându-se de sudoare cu tricoul cu care, în timpul zilei, își înfășurase capul.     - E aproape întuneric. Mai bine ne ducem acasă.      - Dar nu am terminat, spuse un copil care avea brațele de la ochelari lipite cu scotch. Lipsește momeala.” Citește mai puțin...