Berlin Vol.3: Batalia din Gropius

    La Corint Junior, continuăm seria Berlin cu al treilea volum Bătălia din Gropius. O distopie captivantă care se adresează adolescenților, scrisă de autorii italieni Fabie Geda și Marco Magnone.
Citește tot rezumatul cărții Berlin Vol.3: Batalia din Gropius...       Este decembrie 1978 și iarna se abate asupra Berlinului. De ambele părți ale Zidului, stratul alb al zăpezii a înghețat peste casele și școlile în ruină, peste parcurile și curțile pustii. În ultimii trei ani, un virus incurabil a exterminat populația adultă a orașului, constrângându-i astfel pe copiii și tinerii care au supraviețuit să trăiască la voia întâmplării, până când, odată ajunși la vârsta maturității, boala să-i ucidă și pe ei. De data aceasta, un război necruțător se dezlănțuie între grupurile de tineri, care duc zi de zi o luptă dură pentru hrană și resurse. Grupul din Tegel, condus de nemiloasa Wolfrun, incendiază adăposturi și seamănă teroarea în Gropius, cartierul simbolic al Berlinului, sub privirile îngrozite ale Christei și ale lui Jakob. Nimeni și nimic nu pare să îi oprească, și totuși cineva mai păstrează încă în inimă o scânteie de umanitate...     Fragment din roman:       “Jakob îngenunche la pământ și-și luă capul între mâini. Cum de putuse fi atât de prost? Simțea rușinea în ochi, în gură, blocându-i respirația, ca și cum ar fi înghițit un șoarece.     Și totuși, chiar în acel moment, o parte a creierului său nu înceta să se gândească la Christa. Știa că era datoria lui să caute copiii și să-l regăsească pe Bernd, dar în același timp ar fi vrut să alerge la ea, să-i strângă mâna, să se întindă lângă ea, să închidă ochii, să stea acolo, nemișcat, fără să se gândească la nimic.     Rușinea se prefăcu în furie.     De ce se întâmplau toate astea? De ce nu-și putea trăi vârsta de cincisprezece ani așa cum ar fi fost normal: școala, prietenii, familia – iubită? De ce lumea lui era... aia? Privi în jur și nu văzu nimic altceva decât abandon și dezolare. Zăpada peste tot. Gheață spărgea zidurile și țevile. Rugina. Aceeași rugină care-i îngreuna gândurile.     - Putem merge, spuse Buchner Doi, ieșind de după furgonetă în spatele căreia se adăpostiseră.     Văzuse un băiat din Tegel apărând în ușa de siguranță, privind în jos pe scară antiincendiu, apoi intrând înapoi. Vântul se liniștise. Continuă să ningă, dar acum fulgii cădeau drept, solemni.     - Da... răspunse Jakob.     Dar nu se mișcă. Închise ochii din nou. Se plimba cu părinții pe malul fluviului Havel. Era vara. Era foarte cald. Mama îl ținea de mână. Soarele se reflectă în apă. Mergeau în tăcere, fiecare prins în contemplarea minunii în care se cufundaseră, când o minge se rostogolise dinspre pădure. O clipă mai târziu apăru un domn îmbrăcat în alb, cu o barbă lungă, de profet: alergă ținându-și pălăria de pai cu mâna pe cap. Terenul cobora abrupt spre rău. Mingea nu dădea semne că s-ar fi oprit, în câteva clipe ar fi ajuns în apă. Atunci Jakob se desprinse din mâna mamei și țâșnise." Citește mai puțin...