Rezumat Doi intr-o carte - Gheorghe Craciun

    Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun reunește atât lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie și critica literară deja consacrate, cât și volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa.
Citește tot rezumatul cărții Doi intr-o carte... Seria este deschisă de romanul de debut, "Acte originale/Copii legalizate" (variațiuni pe o temă în contralumină), urmat de volumul de proză și eseuri "Mecanica fluidului", romanul "Compunere cu paralele inegale" și o ediție revizuită a volumelor de publicistică "Cu garda deschisă" și "Reducerea la scară" sub titlul "Scriitorul și Puterea sau despre puterea scriitorului". Acestora li se vor adăuga romanele "Frumoasă fără corp" și "Pupa russă", cărțile de eseuri "În căutarea referinței", "Teatru de operațiuni", dar și cîteva lucrări nepublicate pînă acum ("Lentilă sferică", "Operații pe cărți deschise", "Mono-stereo"). Seria va fi completată de volumul "Aisbergul poeziei moderne", „una dintre cele mai solide și înnoitoare cărți scrise la noi în ultimele decenii”, în opinia criticului și teoreticianului literar Mircea Martin, "Trupul știe mai mult. Fals jurnal la Pupa russa" (1993-2000), de volume de poezie și proză inedite, precum și de corespondență și interviurile lui Gheorghe Crăciun.      Fragment din volum:       „Miza pe abis        Întinse de-a lungul a peste 25 de ani de lectură activă, insistentă, prin reveniri „inelare'', meditațiile lui Radu Petrescu - desfășurate în paralel cu propria activitate creatoare - asupra trăsăturilor prozei și culturii europene au fost în cele din urmă adunate într-un volum cu un titlu deconcertant, apărut, din păcate, postum, în 1982, Meteorologia lecturii. Abia acest studiu de o extraordinară densitate și vigoare a demonstrației e în măsură să ne explice direcția, scopul, valoarea lecturilor consemnate ca atîta dărnicie în paginile jurnalelor. Observațiile, constatările și considerațiile risipite aparent aleatoriu în timp sînt sistematizate acum într-o viziune integrală, coerență, personală.     Elaborată capricios, prin vîrtejuri de analogii și filiații, scrisă sub impulsul poetic al unei viziuni generale cu totul inedite, Meteorologia lecturii, această „schiță a literaturii europene" nu este atît un eseu de factură obiectivă, cît o dilatată artă poetică, dar una conștientă de propria sa tradiție, de unde și lungul excurs al autorului în istoria modalităților epice. Concepută nesistematic, deși cu rigoare, cartea își desfășoară substanța de-a lungul cîtorva linii de forță, între care esențiale se dovedesc a fi problema personajului, a destinului ca fapt estetic, problema structurilor de reprezentare, a condiției autorului în raport cu universul operei sale și problema narațiunii simultane. Cu toate ca distincte în particularitatea lor, chestiunile aduse în discuție se întretaie și se întrepătrund, contopindu-se pe alocuri în analize strînse, erudite, nu o dată dificil de urmărit. Întreaga cercetare converge spre descoperirea unui orizont de coerență în care să poată fi incluse toate cărțile mari ale literaturii europene de la Homer încoace.     Dincolo de aceasta, Radu Petrescu se arată profund interesat și de stadiul problematic spre care a evoluat, după apariția romanului Ulise al lui Joyce, proza modernă, de posibilitatea depășirii condiției sale eretice, profane în raport cu cele două mari epopei ale lumii păgîne, Iliada și Odiseea." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Doi intr-o carte?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Doi intr-o carte și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Doi intr-o carte scrisă de Gheorghe Craciun. Doi intr-o carte a apărut în anul 2016. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2016 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Doi intr-o carte este editura POLIROM - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura POLIROM aici. Cartea Doi intr-o carte face parte din categoria Literatura Romana. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 312 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Doi intr-o carte și, de asemenea, sperăm că autorul Gheorghe Craciun, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
1 secunde