Podul de lut

De la autorul Bestsellerului Hoțul de cărți Devastatoare, impresionantă și profund emoționantă. - Wall Street Journal   Un roman de amploare epică despre pierdere, suferința și împăcare. O poveste impresionantă despre cinci frați adolescenți care se cresc unul pe celălalt după propriile reguli, după ce și-au pierdut mama, iar tatăl i-a părăsit, într-o casă cuprinsă de haos din suburbiile orașului Sydney, printre animale de companie neobișnuite și năbădăioase.
Citește tot rezumatul cărții Podul de lut... Pe măsură ce se ceartă și se împacă, iubesc, se maturizează și învață să trăiască în lumea adulților, frații Dunbar descoperă secretul tulburător al dispariției tatălui lor. Iar când acesta își face apariția și le cere ajutorul pentru a construi un pod peste un rău, ca o mână întinsă, Clay, unul dintre frați, acceptă, hotărând, de fapt, să construiască o punte între copii și tatăl lor, între trecut și viitor – o punte peste greșeli știute și neștiute, pentru iertare și pentru împăcare. Un roman marcat de durere și de optimism în egală măsură, profund uman, care atinge unele dintre cele mai sensibile corzi ale sufletului.   Una dintre acele cărți monumentale care te transporta prin spațiu și timp în viața unei alte familii, în cel mai profund mod posibil. - The Washington Post Mistică și cu o inimă mare, o altă poveste care vă va face să plângeți, de la un maestru al genului în plină ascensiune. - Entertainment Weekly Fragment din cartea "Podul de lut" de Markus Zusak "— Trei... doi... unu... start!  Cronometrul porni, iar Clay plecă.  În ultimul timp procedau întotdeauna așa; lui Henry îi plăcea cum li se dădea startul schiorilor la televizor și adoptase aceeași metodă.  Ca de obicei, Clay începuse numărătoarea inversă de la o distanță față de linia de start. Era impasiv, cu fața lipsită de expresie, iar tălpile lui goale se simțeau excelent. Atinseră linia așteptând startul. Abia când țâșni simți două lacrimi arzânde și usturătoare crescându-i în ochi. Abia atunci strânse pumnii; acum era gata; pentru cursă, pentru gâșca asta de idioți, pentru lumea asta adolescentină teribilă. Și niciodată n-avea s-o mai vadă sau să fie la fel.  Ierburile de la picioarele lui se legănau într-o parte și-n alta, se clătinau ca să i se dea la o parte din drum. Chiar și aerul părea să iasă din pieptul lui doar ca să evadeze din el. Pe fața lui nu se vedea încă nimic. Doar cele două dare de lacrimi, uscându-se când luă prima turnantă spre Seldom, spre Măguire și Tinker. Clay știa cum să-i rănească. Avea câte una sau două bucăți din majoritatea lucrurilor, dar avea și vreo mie de coate.  — Ia de-aici!  Puși pe treabă, strânseră rândurile.  Îl ajunseră pe culoarul al patrulea, cu antebrățe și sudori puturoase, iar picioarele lui continuară să alerge, mișcându-se diagonal în aer. Ultimul avânt era al lui. Mâna dreaptă i se înfipse în bandă de cauciuc, apoi un genunchi, și îl împinse pe Măguire în spate; îi luă apoi fața lui Seldom. Într-o clipă îl văzu pe amărât îngălbenindu-se și-l puse la pământ.  Deja rotunjorul Brian „Tinker" Bell - care avea ca a doua poreclă Mr. Plump - se năpusti cu un bufnet lacom. Un pumn de-a latul gâtului, un piept lat în spinarea lui. Șopti fierbinte, răgușit: „Al meu ești acum". Lui Clay nu-i plăcea să i se șoptească așa. Și nici nu-i păsă de al meu ești, așa că în foarte scurt timp, un foarte amărât sac de oase zăcea în iarbă. Unul cu o ureche sângerandă. „Rahat!" Puștiul era terminat.  Da, Tinker era dat uitării, dar ceilalți doi reveniră, unul rănit, altul fortos; insuficient. Clay îi dădu bătaie. Ieși la înaintare. Și puse șaua pe ei." Citește mai puțin...