Mesagerul

Faceți cunoștință cu Ed Kennedy - șofer de taxi, jucător prost de cărți și nepriceput la sex. Locuiește într-o cocioabă, împarte cafeaua cu câinele său, Portarul, și e îngrozitor de îndrăgostit de Audrey.
Citește tot rezumatul cărții Mesagerul... Viața lui este marcată de o rutină pașnică și de incompetent - asta până când nimerește din greșeală în plin jaf bancar. Atunci apare și șansa lui. Atunci Ed devine mesagerul. Alege să se implice, își face traseul prin oraș, ajutând sau rănînd (când e cazul) până când mai rămâne o singură întrebare. Cine se află în spatele misiunii lui Ed? Fragment din volumul "Mesagerul" de Markus Zusak:   "În ziarele locale, s-au scris câteva articole despre jaful de la bancă, despre cum m-am luptat cu hoțul ca să-i iau arma, după ce l-am pus pe fugă. Tipic, pe bune. Știam că vor exagera. La masa din bucătărie, citesc câteva dintre ele, iar Portarul mă privește ca de obicei. Nici nu i-ar păsa dacă aș fi un erou. Câtă vreme își mănâncă cina la timp, nu are absolut nicio grijă. Mama vine în vizită, iar eu îi ofer o bere. Îmi spune că e mândră de mine. În opinia ei, toți copiii s-au descurcat destul de bine, cu excepția mea, dar, cel puțin acum, ochii îi strălucesc cu o urmă de mândrie, chiar dacă numai pentru o zi sau două. „Acela era fiul meu, mi-o imaginez explicându-le oamenilor pe care-i întâlnește pe stradă. V-am spus că într-o bună zi realiză ceva." Desigur, Marv și Ritchie vin și ei la mine. Chiar și Audrey mă vizitează, cu un ziar ținut strâns sub braț. În fiecare articol, sunt prezentat ca Ed Kennedy, taximetristul de douăzeci de ani, deoarece i-am mințit pe toți reporterii în legătură cu vârsta mea. Dacă minți o dată, minți în continuare. Toți știm asta. Chipul meu uluit apare peste tot pe primele pagini și chiar un tip de la o emisiune radio vine și-mi ia un interviu în sufrageria mea. Beau o cafea îrnpreună cu el, dar fără lapte, deoarece m-a oprit când am vrut să mă duc să aduc.  Este marți seara, când ajung de la serviciu acasă și scot corespondența din cutia poștală. Pe lângă, facturile de la gaz, energie electrică și alte hârțoage neînsemnate, găsesc un plic mic. Îl arunc pe masă, alături de celelalte plicuri și uit de el. Numele meu este mâzgălit și mă întreb despre ce ar putea fi vorba. Chiar și când îmi pregătesc sendvișul cu friptura și salată, îmi spun să mă duc în camera de zi și să-l deschid cât mai curând. Dar tot uit. E destul de târziu când, în cele din urmă, îmi fac timp de el. Simt. Simt ceva. Când țin plicul în mână și încep să-l deschid, ceva îmi curge printre degete. Este o noapte obișnuită de primăvară, rece. Tremur. Îmi văd reflecția în ecranul televizorului și în fotografia familiei mele. Portarul sforăie. Briza se simte mai intens. Frigiderul bâzâie. Pentru o clipă, se pare că, totul se oprește să mă privească în timp ce scot din plic o carte de joc veche. Este Asul de Caro.” Citește mai puțin...